Sari la conținut

Mărimea contează întotdeauna sau sexul de calitate trebuie să dureze mult? Care este adevărul din spatele celor mai vehiculate mituri despre sex

Cum sexul joacă un rol atât de important în cadrul unei relații, inevitabil apar întrebări de genul: câte partide trebuie să facem pe săptămână pentru o viață sexuală sănătoasă, cât ar trebui să dureze sexul sau cât de importantă este mărimea penisului?

  1. Mărimea contează

RELATIV. Femeile preferă bărbații mai dotați potrivit lui Seth Prosterman consilier de cupluri, însă criteriul este pur estetic și nu are legătură cu capacitatea de satisfacere sexuală. Deci, ideea de “mai mare = mai bine”, nu are o bază practică ci una estetică. Foarte puține femei mulțumite de prestația sexuală a partenerului țin cont de dimensiuni. Studiile au demonstrat că dimensiunile unui penis normal variază intre 13- 15 cm (lungime) în erecție, și de 8-9 cm în stare flască.

  1. Cele mai bune partide de sex sunt cele spontane

FALS. Deși spontaneitatea este o componentă importanta a vieții de cuplu uneori programul celor doi parteneri este atât de diferit, încât spontaneitatea unuia nu primește nici pe departe răspunsul așteptat de la celălalt și astfel se creează mai degrabă motive de tensiune decât de bucurie. În acest caz programarea partidelor de sex ar putea fi benefică și v-ar putea îmbunătăți viața sexuală. În plus așteptarea vă va incita, iar faptul că vei veți ști că ziua cea mare se apropie vă va face nerăbdători.

  1. Sexul de calitate durează mult

FALS. Importante sunt senzațiile și nu timpul scurs. Așa că o partidă de sex de 10 minute poate fi la fel de satisfăcătoare ca una de o jumătate de oră. Potrivit cercetătorilor americani de la Sciety for Sex Therapy and Research, o partidă ideală de sex durează între 3 și 13 minute. „Un timp record de 1-2 minute este mult prea scurt pentru un act sexual satisfăcător. În acest caz este vorba despre ejaculare precoce. Pe de altă parte, dacă o partidă depăşeşte 13 minute, atunci devine prea lungă”, atrage atenţia Dan Pereţianu, sexolog la Centrul Medical Povernei din Bucureşti.

  1. Trebuie să faci sex de 3 ori pe săptămână

RELATIV. Statisticile arată că, în general, un cuplu de 30 de ani are aproximativ două-trei raporturi sexuale pe săptămână, frecvența acestora scăzând pe măsură ce trec anii. Însă, important e ca amândoi partenerii să fie mulțumiți de numărul contactelor sexuale.

  1. Ambii parteneri trebuie să aibă mereu starea necesară

FALS.  Este normal ca unul dintre parteneri să nu aibă dispoziția necesară de a face sex în aproximativ 15% din timp. O mulțime de factori pot contribui la indispoziție: stresul, oboseala. Nu trebuie să-ți faci griji în acest sens, fiecare are organismul lui, nu trebuie să faci sex în fiecare zi pentru a avea o viață sexuală sănătoasă. Nu trebuie nici să aștepți ca starea de spirit să I se schimbe de la sine, oferă-i în aceste momente partenerului tău afecțiune și așteaptă până data viitoare. Dacă lucrurile nu se schimbă, încearcă să creezi o atmosferă incitanta (uitați-vă la filme erotice împreuna, de pildă).

 

 

 

 

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: