Sari la conținut

Mărturiile cutremurătoare ale medicilor și asistentelor care au ajutat victimele din club Colectiv: ”Cădea carnea de pe el. Plângea cu lacrimi de sânge. Mi-a spus: Mami, n-o să mor, nu? Încă ieșea fum din el”

Cadrele medicale care au ajutat la salvarea victimelor din club Colectiv spun că au văzut iadul. Asistenta Violeta Maria Naca, care a fost de serviciu vineri seară pe ambulanţă, povesteşte despre victimele de la Colectiv că plângeau, urlau, o implorau să le salveze viața.

„Ne-am dus senini. Credeam că e un incendiu banal inițial, continuă, am fost al doilea echipaj la fața locului. Apoi au venit pompierii agitați. Primele două victime. Totul era ca un coșmar. Mergeau, urlau, se târau. Tineri desfigurați. Urlau mulți.

Eram două salvări. Una dintre victime, erau o tânără, rănită grav. Țipa la mine să venim mulți. Mă implora. Spunea că sunt 300 de tineri, arși, călcați în picioare. Am implorat plângând pe cei de la dispecerat că sunt sute de oameni arși. Plângeam. Săreau arși pe mine, urlau. Voiau să intre mulți în ambulanțe. Și nu puteam să plecăm cu fata rănită grav. Nu se dădeau din drum.

Abia atunci s-a dezlănțuit coșmarul. Au venit alți patru grav răniți. Izbeau în mine. În salvare. Le curgea pielea, carnea. Acum plâng. Urlau să îi iau, să nu îi las în urmă. Am implorat dispeceratul să aducă mai multe ambulanțe, că e haos. Să vină poliția. Rupeau jacheta de pe mine.

Apoi, a venit un pompier, avea o tânără de 18 ani, arsă pe 98% din corp, mă implora cu lacrimi de erou: Ia-o mai repede din brațele mele. Doamne, cât de tânără e! Salveaz-o! Am și eu o fată acasă!. Mi s-a făcut rău. Veneau mulți, mulți de tot. Erau îndesați în salvări. Civili urlau, tineri răniți trăgeau de doctori, aproape smulgându-le hainele. Implorau să fie ajutați, să fie salvați. Se aruncau în fața ambulanțelor. Dădeau cu pumnii în ambulanțe.

Am urme de piele arsă, pe mine, pe echipament. Pompierul șef plângea în hohote. Era în șoc. Țipa: De ce, Doamne?. Tânără arsă nici nu mai avea haine pe ea. Apoi am intrat urlând la Colțea, cu patru răniți grav. Țipam să vină toți doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de șoc. AM VĂZUT IADUL!

Doi doctori de la echipaje au rămas la fața locului. Erau șase tineri, jos pe borduri, în stop cardiorespirator. Șoferul din echipaj a resuscitat oameni ore în șir până i-a crescut tensiunea și i-a țâșnit sângele pe nas.

Mai era un copil de doar 16 ani! 16 ani! A plâns echipajul la resuscitarea lui. Nu se îndurau. Apoi l-au adus pe fratele lui, pe brațe, la mine. Era grav, era ars tot. Avea ochii umflați și roșii, plângea. Întreba: Sunt rău? E grav?.

Apoi au adus altul. Era 70%. Plângeam. Cădea carnea de pe el. Întreba dacă mai trăiește. Dacă e grav. Era aproape de comă. Îi curgeau lacrimi din ochi, cu sânge. Îmi spunea să îl țin de mână. I-am spus că am un băiat de-o seamă cu el. Mi-a răspuns: Mami, n-o să mor, nu? Încă ieșea fum din el.

La spital părinți pupau ambulanțele, urlau unde le sunt copiii. Le-am spus adevărul. Le-am spus că sunt în stare gravă. Mi-au pupat picioarele la Municipal. Era sinistru. Trăgeau de mine și de colegi, de salvare. „, a povestit asistenta de pe ambulanta.

* Violeta Maria Naca are 22 de ani de experiență pe Salvare.

Dr. Ina Petrescu a fost medicul chirurg de gardă de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, secţia Chirurgie Plastică şi Microchirurgie, în noaptea cumplitului incident de la clubul Colectiv. Ea a descris pe pagina de Facebook momentele trăite, determinarea pe care echipa de medici a avut-o pentru a salva vieţile victimelor incendiului.

„M-am intors acasa dupa cea mai grea garda din experienta mea de medic chirurg. Asta noapte am coordonat garda Sectiei de chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva. Mi-e greu sa scriu, dupa suferinta pe care am vazut-o in ultimele ore. Povesti de viata intoarse ori distruse din cauza iresponsabilitatii si a coruptiei. Imaginile nu pot surprinde tot iuresul ultimelor ore, emotia dar si determinarea pe care le-am simtit in lupta noastra cu chinurile lor. Respir si acum din fumul pe care l-au adus odata cu ei.

Am avut alaturi de mine, in ultimele 32 de ore, colegi inimosi. Unii dintre ei au raspuns apelului de noapte si au venit de acasa. Impreuna am incercat sa facem tot ce am putut pentru cei 24 de tineri ajunsi la noi. Au varste cuprinse intre 19 si 28 de ani. Tineri, prea tineri pentru ce au trait.

Dr. Cosmin Humulescu de la Spitalul Clinic Colțea a scris, de asemenea, pe pagina sa de facebook despre experiența pe care a trăit-o în noaptea incendiului.

”Fac parte din gașca *șpăgarilor*. De regulă mă emoționez greu. Noaptea trecută a fost una fără precedent pentru mine. Am aflat destul de târziu despre eveniment – pe la ora 1. L-am sunat pe colegul meu care era de gardă la Spitalul Clinic Colțea (atenție!- spitalul clinic, NU DE URGENȚĂ). Mi-a spus că e o imagine de coșmar. M-am îmbrăcat, am luat un bax de apă și in 10 minute eram la spital. Așa a fost pentru majoritatea, oamenii nu au fost chemați ci AU VENIT!! Una din asistentele noastre a venit din Voluntari, fără remunerație, fără șpagă, plătindu-și taxiul din salariul ei de 1100 de lei, salariul cu care creste un copil de 15 ani. De ce? Din omenie, din empatie, din ce motiv vreti voi, sa ajute niște oameni carora li s-au topit bancnotele „de șpagă” in buzunar, impreuna cu buletinele.
7 victime au fost duse la Colțea. Cea mai putin gravă era o fată cu arsuri pe 20% din suprafața corpului. Vi se pare puțin? pentru ea au insemnat ambele brațe si fața!!! Cei mai gravi erau 2 baieți cu arsuri pe 55% din suprafată corpului. Unul dintre ei a trebuit să fie intubat, s-a pus problema unei come induse, dar, medicul anestezist s-a temut ca nu se va mai trezi asa că a fost intubat treaz, doar cu analgezie. In terapie intensivă era un miros de fum, provenit doar din aerul expirat de cei arsi. Absolut toti aveau fața arsă – si căile aeriene. S-au mobilizat toți medicii din sectia de chirurgie. Șeful secției, prof. Traean Burcoș, debrida si curăța arsurile cot la cot cu rezidenții dumnealui. A venit personal de pe toate sectiile spitalului. Au fost 40 de cadre medicale pentru 7 victime. Atenție! cadre medicale inseamnă medici, asistente, tehnicieni, infirmiere, brancardieri. Numai un imbecil iși inchipuie ca deficitul de personal este numai in rândul medicilor. Deci la intrebarea – de câte cadre medicale este nevoie pentru 180 de victime? raspuns- cam de 800-1000. Cam cați sunt disponibili la ora actuală in București? Păi cam ăștia am fost toți! Aoleo….pai și noi ce ne facem in cazul unei calamități cu 2000 de victime???? Răspuns- Ne ia dracu pe toți!!!!
Bolnavii de la Colțea au fost, chipurile, bolnavi triați, cu leziuni mai putin grave. M-am gandit cu groază la ce a fost la Floreasca sau la Arși, etc. Femei si barbati cu fețele arse, fără păr pe cap, cu ochii tumefiati si cu lacrimi de sânge.
Si ce face românul? Nimic!!!!! In seara asta cârciumile sunt din nou pline in București. Așa ca acest mesaj este pentru TINE, IMBECILULE, care te afli intr-o stare de sanatate aparentă si din acest motiv stai relaxat si nu esti preocupat. Pentru TINE, CRETINULE, care la 40 de ani si la primele semne de boală vii la doctor si spui ca vrei „să te facă bine, că ție ți-a luat 1 milion pe lună la sănătate” – IESI LA PROTEST, IMPLICĂ-TE, fă ceva cu substanță, lasă dracu episodul din las fierbinți. Daca nu pentru tine fă-o pentru MĂ-TA, aia pe care o aduci la internare vinerea pentru că ți se pare ție că ultima ei bășină a mirosit putin diferit, doar pentru ca vrei tu sa te duci la Predeal să mănânci pleșcoi in weekend. Fă-o pentru fratii tai, pentru copii tăi care ies la distracție în niste locuri care in mod legal nu ar obtine autorizație de funcționare nici ca siloz.
Veșnică recunostință „șpăgarilor” din spitalele bucureștene! Ati dat dovada si de această dată de un maxim profesionalism!”

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: