Sari la conținut

”Medicament” natural. Ce se întâmplă dacă mănânci conopidă?

Conopida proaspătă este o sursă excelentă de vitamina C, 100 g oferind 80% din valoarea zilnică recomandată. Datorită conținutului ridicat în vitamina C, protejează corpul împotriva artritei reumatoide și a altor boli inflamatorii, mai ales cele de toamnă.

Este dovedit că vitamina C este un antioxidant ce ajută în lupta împotriva radicalilor liberi, crește imunitatea și poate preveni infecțiile și cancerul. Conopida poate fi considerata o legumă anticancerigenă. Fitonutrienții (antioxidanți care luptă împotriva radicalilor liberi) din conopida contribuie la optimizarea funcțiilor ficatului, care neutralizează substanțele toxice. Diverse alte cercetări efectuate în Olanda, SUA și alte țări au arătat beneficiile acestei legume, în lupta împotriva cancerului (de colon, de prostată, de sân, etc).

Pentru a micșora riscul de apariție al cancerului avem nevoie de trei până la cinci porții de legume crucifere pe săptămână. O porție este considerată a fi o ceașcă (124 de grame).

Cercetătorii de la Universitatea din Hawaii au realizat studii din care a reieșit faptul că legumele crucifere aduc beneficii sistemului cardiovascular. Fitonutrienții din crucifere mențin un nivel optim al colesterolului și acționează pozitiv asupra sintezei grăsimilor, trigliceridelor.

Consumul regulat de conopidă poate avea efecte benefice pentru hipertensivi. S-a constatat că o porție de conopidă pe zi ajută la detoxifierea organismului. Conopida nu ar trebui să lipsească din dieta celor care suferă de sindromul intestinului iritabil, colite și boala Crohn. Alte proprietăți importante ale conopidei sunt prevenirea atacului cerebral, energizant natural, analgezic antianemic, oftalmologic și sprijină sistemul imunitar. Datorită conținutului de fosfor, conopida are un efect benefic asupra dentiției.

Este săracă în calorii, dar duce rapid la saturație și este ideală pentru persoanele supraponderale care vor să slăbească, sau pentru persoanele care vor să scape de kilogramele în plus, ușor, fără să se înfometeze.

Consumul excesiv de conopidă poate provoca umflarea glandei tiroide și o deficiență a producerii hormonilor tiroidieni. Acest lucru se datorează prezenței de compuși de plante cunoscute ca anumiți estrogeni în aceste grup de legume. Prin urmare, se recomandă evitarea de către persoanele cu disfuncții ale glandei tiroide.

Elena Oceanu

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: