Medicul arab care îi repune pe români pe picioare: „Nu mi se pare normal ca pacientul asigurat să dea bani din buzunar la spital”

^ Medicul, împreună cu familia la un meci al naționalei României
Medicul arab care îi repune pe români pe picioare: „Nu mi se pare normal ca pacientul asigurat să dea bani din buzunar la spital”

George Lăcătuș

Medicul Mazen Elfarra și-a petrecut o bună parte din viață în România: deși s-a născut în Palestina, de 24 de ani trăiește la noi. A terminat în România liceul și Universitatea de Medicină „Carol Davila”. A cunoscut două românce care i-au schimbat viața: una e medic și l-a învățat meserie; cealaltă e o brăileancă, soția sa care i-a dăruit două fetițe. E cetățean român din 2008 și medic specialist în chirurgie vasculară. Nici nu se gândește că viața lui ar putea fi trăită altundeva decât în țara adoptivă.
„Pionierul” chirurgiei vasculare de la Spitalul „Sf. Ioan”

Alături de echipa de medici rezidenți de la Spitalul „Sf. Ioan”

După facultate, Elfarra a făcut rezidențiatul la Spitalul Fundeni, la Secția de chirurgie vasculară. „Acolo am avut norocul să o întâlnesc pe doamna Marina Păcescu, un chirurg extraordinar. Ea este mentorul meu, de la ea am învățat meserie”, rememorează Elfarra. În 2008, a câștigat un concurs pe post la Spitalul Sf. Ioan. „La momentul respectiv, Sf. Ioan avea doar chirurgie generală. Eu am înființat compartimentul de chirurgie vasculară de la zero. Nu aveam instrumentar, nici proteze vasculare sau fire vasculare pentru operații de acest gen. Erau zero condiții. Încet, încet, am reușit să punem pe picioare blocul operator și salonul de terapie intensivă”, își amintește medicul arab.
De la sfârșitul anului trecut, dr. Mazen Elfarra este șeful compartimentului de chirurgie vasculară de la Spitalul Sf. Ioan. În nouă luni, a reușit să renoveze total blocul operator al secției sale. „Spitalul are o fundație. Am găsit niște sponsori și astfel am reușit să avem condiții foarte bune în sălile de operație. Întreaga operațiune de renovare a blocului operator a beneficiat de sprijinul prof. dr. Alexandru Ciocâlteu, managerul spitalului”, afirmă Elfarra.
Tratează peste o sută de pacienți lunar
A ajuns unul dintre cei mai prolifici medici ai spitalului având, în medie, 117 pacienți, lunar. „Vin din toată țara. Îi operez, îi tratez și îi urmăresc apoi, periodic, post-operator, ca să mă asigur să s-au însănătoșit. În urma activității mele lunare, spitalul încasează de la Casa Națională de Asigurări în jur de 4,5 – 5 miliarde de lei vechi”, adaugă  medicul.
Explozie de tineri cu arterită
Una dintre bolile care a luat amploare în rândul românilor tineri este arterita (vasele de sânge de la picioare sunt astupate de niște „dopuri”, ceea ce îngreunează circulația sângelui).
Durerile pacienților sunt cumplite la mers, iar, în timp, dacă boala nu e tratată, se poate ajunge la cangrenă și chiar la amputarea piciorului. „În urmă cu mulți ani, boala asta o dezvoltau doar persoanele în vârstă. Acum, întâlnesc din ce în ce mai des persoane tinere. Recent, am avut un pacient din Pitești, un polițist de doar 40 de ani, care a venit într-un stadiu foarte avansat al bolii. Era în pericol să-și piardă picioarele, deoarece boala ajunsese în stadiul de cangrenă. Am reușit să-i înlătur problemele grave și i-am tăiat doar degetele de la picioare, nu tot membrul inferior. Acum a venit la control, post-operator, și se vindecă foarte bine”, povestește Elfarra.

„Nu mi se pare normal ca pacientul asigurat să dea bani din buzunar la spital”

După 20 de ani petrecuți prin spitalele din București, dr. Mazen Elfarra și-a făcut o imagine a ceea ce înseamnă sistemul sanitar românesc.
„E foarte prost. În spitale ne lipsesc foarte multe dintre lucrurile care ne sunt absolut necesare. Nu mi se pare în regulă ca un pacient care plătește asigurări medicale să vină la mine, la spital, și să scoată bani din buzunar pentru a-l putea opera. În momentul de față, pacientul suportă o treime sau chiar jumătate din consturile operației și tratamentului. În mod normal, nu ar trebui să plătească nimic”.

O familie de medici: are șapte frați care au studiat medicina în România

Mazen Elfarra provine dintr-o familie care numără nu mai puțin de 11 membri. Dintre cei nouă frați ai săi, șapte au studiat medicina în România. Unul e medic de familie, doi sunt stomatologi, iar restul sunt diabetologi și farmaciști. Doar el e chirug și singurul care a rămas în România. Frații săi s-au răspândit în toată lumea.
A ajuns chirurg cu spijinul direct al soției

^ Medicul, împreună cu familia la un meci al naționalei României

Motivul pentru care dr. Mazen Elfarra a rămas în România îl reprezintă soția sa și cele două fete.
„Soția mea, care e româncă, m-a sprijinit total. Am cunoscut-o când încă mai eram student. Atunci eram într-o perioadă în care nu prea dădeam importanță școlii și îmi petreceam timpul mai mult cu prietenii. După ce am cunoscut-o pe soția mea, viața mea s-a schimbat radical. Ea m-a pus să învăț chirurgie, să acord timp mai mult studiului. În 2002, după șase ani de relație, ne-am căsătorit. Soția e în spatele succesului meu”, se confesează Elfarra.
Cea care l-a transformat pe medicul arab “într-un om serios și responsabil” a terminat Facultatea de Fizică la Măgurele. Cele două fetițe sunt mici, una e la grădiniță, cealaltă e în clasa a II-a.
„Am cerut cetățenie după ce m-am convins că sunt român”
„După ce m-am căsătorit, puteam foarte ușor să devin cetățean român, în urma căsătoriei, dar nu am vrut să depun actele. Am depus actele pentru cetățenie abia în 2006, după ce m-am convins cu adevărat că sunt român. La început, am avut doar sentimentul că sunt un om care aparține acestui loc. Ulterior, am simțit că aparțin acestui loc, că nu sunt doar legat de o femeie, ci și de România. În 2008, am obținut cetățenia”, rememorează medicul.
Atașamentul de țara care l-a adoptat, îl simte mai ales când o părăsește. „Am fost într-un concediu de 12 zile în Italia, împreună cu familia. După șase zile, i-am spus soției că vreau să ne întoarcem la București, pentru că mi-e dor de Capitală. Da, aici sunt integrat. Aici am prieteni adevărați. De Palestina, țara mea natală, sunt legat doar prin prisma părinților, cu care mai vorbesc la telefon. Atât. În rest, viața mea e aici, în România”.
Sabotați de stat
Deficiențele sistemului „se rezolvă” tot prin contribuția suplimentară a pacientului. „Am operat o bătrână acum două zile. Ca să pot face operația, am pus-o să cumpere o proteză care nu e acoperită de Casa de Asigurări. Așa că femeia a fost obligată să scoată din buzunar 500 de lei. Problema mare intervine în cazul românilor săraci. Sunt pacienți care n-au bani de-o aspirină. Aici trebuie să intervină statul, sistemul, să ne ajute să ne putem face meseria. Altfel, suntem sabotați”, consideră medicul arab.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

7 Comments

  1. Intr-adevar meritati un „sarut mana” domnule medic. Sunteti un adevarat român, nu ca multi degenerati care au cetatenia prin nastere .

  2. Adi Stancu says:

    FELICITARI!

  3. O sa va ajute dl „GOE” adica Ponta….dar nu are timp ptr ca trebuie sa stea la TV si sa se schisomoneasca cu bretonul tembel….Nu va ajuta actualul regim pseudocomunist!!! Speranta e cea care ne mentine….Comunistii actuali vor disparea incet incet si atunci doar vom putea vorbi de adevarata democratie de respectul fata de om de problemele lui!!! …de sanatate

  4. Am 14 ani sunt din medgidia si de mica merg strab cu picearele am facut ecografie si am oasele strambe iar doctor ortoped mi-a zis ca nu se mai poate face nimic sunt disperata toti rad de mine ca merg stramb daca se mai poate m-as si opera casa pot merge si eu normall ca toata lumea

  5. Buna seara, bunica mea are probleme cu picioarele, in special noaptea, abia se misca. Spune ca o doare rau in spatele genunchiului, abia il ridica noaptea. Are dureri ingrozitoare. Nu stiu ce crema sa ii mai iau. Am dat-o cu Fleximobil, Artrostop, Hepatrombin si multe altele, durerea persista. A mai fost la un doctor si i-a spus ca durerea poate proveni si de la coloana, fiindca i se taseaza. Daca aveti vreo sugestie pt bunica mea…? Va multumesc!

  6. Mihaijupanu_15@yahoo.com says:

    Sa traiti domnu doctor da ca calarasi avem si o arterita avanasata vrem sa luam legatura si noi cu dumneavoastra un nr da tel va rogam

  7. varga vanesa andrea says:

    Buna ziua dnu doctor..am 21 de anii ..dar de mika am probleme cu picioarele..ma dor ff tare imi dau cu pucni in picioare ma lasa durerea 2 secunde appoi iar incepe..nustiu sa explik ce ma doare dar ii o durere interioara..deja devine insuportabila …numai rezist..;(

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *