Metodă revoluționară de tratare a cancerului de prostată

Metodă revoluționară de tratare a cancerului de prostată
Metodă revoluționară de tratare a cancerului de prostată

Extirparea pe cale chirurgicală a prostatei, urmată de administrarea unui cocteil de medicamente, ar putea revoluţiona tehnicile de tratare a pacienţilor diagnosticaţi cu cancer avansat al acestei glande.

Pacienţii care fac această operaţie şi urmează un tratament medicamentos beneficiază de o dublare a şanselor de supravieţuire la 14 ani după diagnosticare, în comparaţie cu pacienţii care optează doar pentru tratamentul cu medicamente, afirmă autorii acestui studiu, realizat de cercetători din Marea Britanie şi Suedia.

Dacă rezultatele studiului vor fi confirmate de o serie de teste viitoare, atunci tratarea cancerului de prostată în stare avansată ar putea fi „revoluţionată”, spun autorii studiului.

Cancerul de prostată reprezintă cea mai frecventă formă de cancer în rândul bărbaţilor britanici. În această ţară, boala afectează aproximativ 41.000 de persoane în fiecare an şi face aproximativ 11.000 de victime.

Cancerul avansat, care este răspândit şi la alte organe din corp, este tratat în mod obişnuit cu medicamente ce inhibă sinteza acelor hormoni masculini de care celulele canceroase au nevoie pentru a creşte.

Pacienţii diagnosticaţi cu cancer de prostată trăiesc, în medie, cinci ani după ce încep să primească medicamente ce blochează sinteza de testosteron.

În acest studiu, cercetătorii britanici şi suedezi au încercat să afle dacă extirparea prostatei, în combinaţie cu o terapie hormonală, oferă rezultate mai bune decât simplul tratament medicamentos.

Jumătate dintre cei 1.400 de bărbaţi din acest studiu a beneficiat de o extirpare a prostatei înainte de începerea administrării de medicamente ce blochează sinteza de testosteron. Ceilalţi pacienţi au primit doar tratament medicamentos. Un număr de 321 de pacienţi din al doilea grup au murit în timpul studiului – de două ori mai mult decât numărul decedaţilor din primul grup.

Deşi prostatectomia radicală (extirparea prostatei) este folosită în stadiile incipiente ale bolii, procedura nu este în mod obişnuit folosită după ce cancerul s-a răspândit în organism.

Această situaţie este cauzată de faptul că oamenii de ştiinţă credeau până acum că boala aflată într-un stadiu terminal este atât de avansată încât nu mai are sens să încerce să o stopeze.

Medicii evită, totodată, să îi supună pe pacienţi la o astfel de operaţie, întrucât extirparea prostatei poate să producă efecte secundare grave, precum impotenţă şi incontinenţă.

Totuşi, potrivit acestui studiu, prezentat la conferinţa anuală organizată de Asociaţia europeană de urologie, prostata continuă să alimenteze cancerul, chiar şi după ce acesta s-a răspândit în organism.

La aceeaşi conferinţă au fost prezentate şi alte studii care s-au concentrat pe dezvoltarea unor medicamente noi împotriva cancerului de prostată. Totuşi, combinarea chirurgiei cu tratamentul medicamentos standard pare să ofere rezultate mult mai promiţătoare.

Studiul a fost coordonat de profesorul Peter Wiklung, de la Institutul Karolinska din Stockholm.

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *