Sari la conținut

Mituri despre diete

Lactatele grase sunt la fel de rele pentru siluetă ca dulciurile. Carbohidraţii integrali, în schimb, vă sunt aliaţi în lupta cu kilogramele.

Un program regulat al meselor ţine în priză metabolismul, dar asta nu înseamnă să exageraţi cu gustările. Nici lactatele, de altfel, considerate sănătoase, nu sunt prea bune pentru siluetă, dar nici pentru inimă, atât timp cât sunt integrale. Vă prezentăm câteva mituri alimentare vehiculate des şi realitatea din spatele lor.

1. Mesele regulate stimulează metabolismul

RELATIV. Deşi metabolismul este stimulat de mesele frecvente, contează şi câte calorii mâncăm în fiecare zi. Nutriţioniştii recomadă trei mese principale şi gustări între ele, dar totul nu trebuie să depăşească 2.000 de calorii.

„Gustările pot fi una din cauzele creşterii în greutate, de aceea, e important să fie porţionate, nu consumate în cantităţi mari. Iar mesele principale trebuie reduse cantitativ, exact pentru a compensa caloriile aduse de gustări”, spune nutriţionistul Lygia Alexandrescu.

2. Lactatele naturale vă ajută să slăbiţi

RELATIV. Laptele şi brânzeturile integrale sunt bogate în calorii. Consumate în exces pot îngroşa arterele şi favoriza îngrăşarea. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cele degresate sau cu un conţinut mic de grăsime (1,8%). Cercetătorii de la Universitatea din Tennessee au descoperit că laptele slab chiar favorizează eliminarea grăsimii abdominale.

„Brânzeturile sunt alimente cu proteine de calitate superioară, calciu şi vitamine. Dacă vrem să slăbim, e bine să ne orientăm spre cele degresate, care au şi multe proteine şi ajută şi la slăbit”, a explicat nutriţionistul Corina Zugravu. Excepţie fac copiii, care trebuie să consume lactate integrale, pentru un aport corect de calciu.
Făinoasele integrale, înainte de antrenament

3. Batoanele proteice pot înlocui o masă

FALS. Batoanele proteice conţin mai mult zahăr decât o prăjitură. Din acest motiv, nu sunt recomandate diabeticilor sau obezilor. „Trebuie ţinut cont că aceste produse sunt destinate strict sportivilor sau celor care se antrenează foarte intens şi nu au timp să ia o masă adecvată. Pentru ceilalţi reprezintă un aport inutil şi dezechilibrat de nutrienţi”, adaugă nutriţionistul Zugravu.

4. Carbohidraţii compromit dieta

FALS. Consumate în cantităţi moderate, produsele care au la bază carbohidraţi chiar ajută la slăbit. Ideal ar fi să le consumaţi înainte de exerciţiile fizice, pentru a creşte rezistenţa la efort şi pentru a furniza energie.„ Organismul nu poate supravieţui fără carbohidraţi.

Însăşi metabolizarea grăsimilor şi a proteinelor nu se face normal fără glucide, care e bine să provină din alimente cu indice glicemic mic (pâine şi paste integrale). E bine să evitam zahărul şi dulciurile rafinate”, e sfatul specialistului în nutriţie.

5. Pastilele de slăbit grăbesc procesul de slăbire

FALS. Pe lângă faptul că pastilele nu reduc semnificativ kilogramele în plus, în unele cazuri, pot chiar determina o creştere în greutate. Din cauza efectelor adverse (dereglări ale metabolismului, tulburări de ritm cardiac, nervozitate, depresie), trebuie să fie administrate doar la sfatul medicului.

„Lactatele integrale cresc nivelul colesterolului. Brânzeturile slabe pot fi însă de mare ajutor în procesul de slăbire”
CORINA ZUGRAVU, nutriţionist

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel