Mituri şi adevăruri despre plasele chirurgicale folosite în tratamentul herniilor

Mituri şi adevăruri despre plasele chirurgicale folosite în tratamentul herniilor
Mituri şi adevăruri despre plasele chirurgicale folosite în tratamentul herniilor

Apariţia plaselor chirurgicale din polipropilenă, numite şi proteze parietale, a reprezentat un progres major în tratamentul chirurgical al herniilor abdominale, reducând riscul de recidivă de 10 ori.

Plasele chirurgicale se folosesc astăzi în tratarea a numeroase tipuri de hernii: herniile primare ale peretelui abdominal: hernie inghinală, hernie femurală, hernie ombilicală, precum şi herniile secundare, numite şi postincizionale. Una din 5 operaţii de hernie efectuată fără  montarea unei plase chirurgicale se soldează cu recidive. Sutura se desface mai mult sau mai puţin, producând o hernie postincizională sau o eventraţie postoperatorie.

“Este imperios necesar ca în tratamentul chirurgical al herniilor primare să se foloseasacă de la bun început plasa chirurgicală şi nu doar simpla sutură a marginilor sacului abdominal, care sunt slabe şi fragile. Plasa întăreşte peretele abdominal, împiedică stricarea suturii şi previne o nouă intervenţie chirurgicală”, afirmă conf. dr. Ion Daniel, medic primar în chirurgie generală şi şeful Clinicii de Chirurgie III din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

Plasele chirurgicale se pot folosi atât în chirurgia deschisă, cât şi în chirurgia laparoscopică, însă există diferenţe din punct de vedere al formei şi al costului. Indiferent de procedura aleasă, aceste plase textile se introduc în grosimea peretelui abdominal pentru a acoperi zona deficitară.

Astăzi, folosirea plaselor chirurgicale reprezintă standardul de aur în corecţia herniei inghinale. Numai că, de-a lungul timpului, au circulat numeroase zvonuri cu privire la compatibilitatea acestor dispozitive-minune cu organismul.

Mituri despre plasele chirurgicale

1)      Organismul respinge plasele chirurgicale

Respingerea plasei chirurgicale a fost confundată multă vreme cu infecţia pe proteză, numită supuraţie, o complicaţie controlabilă, care apare la sub 1% dintre pacienţii operaţi. “Fenomenul de respingere în adevăratul sens al cuvântului ar însemna o reacţie imună, asemănătoare cu ceea ce se întâmplă la transplant, când organismul produce anticorpi faţă de un ţesut care îi este străin. Faţă de aceste plase chirurgicale, nu există acest fenomen. Este doar o infecţie ce se poate trata cu antibiotice şi reprezintă un inconvenient minor în raport cu rezultatele excelente pe care le are”, explică conf. dr. Ion Daniel.

2)      Plasele chirurgicale sunt cancerigene

Toate testele pe animale de laborator au arătat că ţesuturile şi organele cu care plasa chirurgicală interacţionează nu au suferit modificări susceptibile de cancerizare. În plus, medicul chirurg adaugă: “În experienţa a peste 50 de ani de utilizare a acestor materiale la oameni, nu s-a descris niciun caz de cancer în relaţie cu folosirea lor”.

Adevăruri despre plasele chirurgicale

1)      Se integrează în structura organismului

Procesul integrării plasei chirurgicale în ţesuturile organismului presupune dezvoltarea unei reacţii de cicatrizare la locul de plasare a protezei. „Practic, organismul gazdă produce colagen care se ataşează de proteză şi formează o structură nouă, perfect integrată în cea a peretelui abdominal normal”, explică conf. dr. Ion Daniel. Cicatricea astfel formată este mai solidă.

2)      Presupun o tehnică operatorie simplificată şi o recuperare mai rapidă

Tratamentul chirurgical al herniilor folosind plasele chirurgicale este mai simplu, mai rapid, cu durere postoperatorie şi rate de recidivă foarte reduse. “Din experienţa intervenţiilor realizate până acum, operaţia durează, în medie, 30-40 de minute şi are o rată de recidivă cuprinsă între 1% – 3%”, afirmă dr. Ion Daniel.

Recuperarea postoperatorie presupune o perioadă de spitalizare a pacientului de circa 24 – 48 de ore, cu reluarea activităţii fizice uşoare, de birou, în circa o săptămână. Reluarea activităţii fizice susţinute se poate face în circa 30 de zile, când persoanele operate pot practica sporturi uşoare, precum alergatul sau tenisul. Treptat, se poate creşte intensitatea efortului  pentru refacerea tonusului muscular.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. Ruperea din nou a cusăturii peritoneale(a sacului abdominal) se produce din câteva cauze esenţiale:
    1. Cusătura la ruptura peritoneului(a sacului abdominal) s-a făcut, fără ‘împrospătărea ţesutului rupt’, adică, nu s-a îndepărtat în prealabil câţiva milimetri din ţesut în zona ruptă, făcând ca sudura să aibă loc pe o zona practic, proaspăt tăiata. Chirurgul(unii chirurgi cu mai puţină practică), de obicei, se apucă să coasă la loc, nişte ţesuturi care sunt deja cicatrizate în zona ruptă. Odată cu topirea aţei chirugicale folosită la cusătură, ruptura nesudată(din cauza cicarizării zonei rupte, între timpul ruperii şi timpul interventiei chirugicale), aceasta se deschide din nou.
    2.O sudure complet vindecată a tesutului, se produce cam dupa 1 an – 1 an si jumătate, de la intervenţia chirurgicală. Orce forţare a respectivei cusături( la mai putin de 1 an 1 an şi jumatate de la operaţie) prin: strănut, tuse, sau ridicarea unor obiecte grele, duce la o noua rupere a sacului abdominal.
    Ar fi de dorit, folosirea acestor ‘plase chirurgicale de protecţie’ pană la vindecarea completă a cicatricei(1 an si jumatate), apoi extragerea si îndepărtarea lor din abdomen.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *