Sari la conținut

Moartea lui DJ AVICII a înmărmurit o lume întreagă. Ce BOALĂ cruntă l-a măcinat și i-a provocat DECESUL, la doar 28 de ani!

”Recomand tuturor să meargă la munte și să își petreacă mai mult timp printre nori.” – DJ AVICII

Drum lin printre nori, om frumos! Era iubit în toată lumea, muzica sa părea magică, putea să capteze atenția oricui, de la bebeluș, la om în vârstă.

Versurile lui DJ Avicii parcă transmit atâtea acum, după ce el a murit. A vrut o lume mai bună, dar o boală cruntă l-a răpit mult prea devreme.

Avicii, pe numele său real, Tim Bergling, a fost găsit mort în Oman. Starul suedez şi-a anunţat planurile de retragere din activitatea concertistică prin intermediul unei scrisori emoţionante, pe care a publicat-o pe site-ul său în luna aprilie 2016. Ulterior, a explicat revistei Billboard faptul că a luat această decizie din cauza stării de sănătate, acesta suferind de PANCREATITĂ ACUTĂ, boală dezvoltată în urma consumului excesiv de alcool. De obicei, la început nu doare, iar simptomele sunt confundate cu alte afecțiuni, scrie a1.ro.

Pancreatita reprezintă inflamaţia pancreasului, organ în formă de frunză cu lungimea de aproximativ 12 centimetri. Acesta este înconjurat de partea inferioară a stomacului şi de peretele duodenului (prima porţiune a intestinului subţire, care se află în continuarea stomacului).

Inflamaţia pancreasului poate fi produsă de calculi biliari, alcool, diferite medicamente, anumite infecţii virale şi enzime digestive.

Simptomele nu trebuie neglijate. Durerile abdominale severe localizate în epigastru, inferior de stern, durerea iradiază frecvent către spate şi rareori apare iniţial în abdomenul inferior.

Când pancreatita e produsă de calculii biliari, durerea debutează brusc şi atinge intensitatea maximă în câteva minute, apoi rămâne constantă şi severă, având caracter penetrant şi persistând timp de câteva zile. Tusea, mişcările energice şi respiraţiile profunde accentuează durerea.

Majoritatea pacienţilor au stări de greaţă şi prezintă vărsături, uneori până când nu mai au ce să elimine din stomac.

Unele persoane care fac pancreatită în urma abuzului de alcool pot să nu dezvolte deloc simptome în afara durerii moderate, iar altele au stare generală foarte alterată, au aspectul de om bolnav, sunt transpirate şi au puls rapid (între 100 şi 140 de bătăi pe minut) şi slab, precum şi frecvenţă respiratorie crescută.

Iniţial, temperatura corporală poate fi normală, însă creşte în decurs de câteva ore, ajungând între 37,7 şi 38,3 grade Celsius.

Pe măsură ce pancreatita acută se agravează, pacienţii devin din ce în ce mai puţin conştienţi de mediul înconjurător.

Tim Bergling, născut pe 8 septembrie 1989, cunoscut sub numele de scenă Avicii, a fost şi producător muzical, nominalizat de două ori la premiile Grammy – pentru single-ul „Sunshine”, cu David Guetta, în 2012, şi pentru single-ul său „Levels”, din 2013. Unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale sunt „I Could Be the One”, „Wake Me Up”, „You Make Me”, „X You”, „Hey Brother”, „Addicted to You”, „The Days”, „The Nights” şi „Waiting for Love”. A lansat două albume de studio – „True” (2013) şi „Stories” (2015).

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: