Moduri simple şi eficiente prin care îţi protejezi creierul şi te fereşti de demenţe

Moduri simple şi eficiente prin care îţi protejezi creierul şi te fereşti de demenţe
Moduri simple şi eficiente prin care îţi protejezi creierul şi te fereşti de demenţe

Alzheimerul este cea mai comună formă de demenţă şi cercetării sunt aproape de descoperirea unui leac, însă în cele mai multe cazuri prevenţia este cel mai bun tratament.

Există câteva moduri simple pe care oricine le poate face pentru a preveni dezvoltarea Alzheimerului:

adaugă scorţişoară în dietă-consumarea unei linguriţe de scorţişoară blochează producerea unei proteine în creier care contribuie la apariţia demenţei

bea suc de mere-stimulează producerea unei substanţe în creier asociate cu învăţatul, memoria, starea de spirit şi dezvoltarea muşchilor

consumă cafea-acţionează ca un antiinflamator care blochează depunerea colesterolului la nivelul creierului. Un studiu amplu a scos la iveală că bărbaţii şi femeile care consumă trei-cinci ceşti de cafea pe zi, îşi reduc cu 65% riscul de apariţie al Alzheimerului

socializează-studiile au arătat că o viaţă socială activă poate îmbunătăţi abilităţile cognitive

– protejează-ţi vedere-ochii sunt un bun indicator al modului în care funţionează creierul. Protejându-ţi vederea îţi reduci cu 63% riscul de demenţă

meditează-această activitate scade tensiunea arterială, reduce stresul şi creşte fluxul de sânge din creier, ajutându-te să îţi păstrezi mintea ascuţită

bazează-te pe dieta mediteraneeană-o alimentaţie bogată în legume verzi, peşte, fructe, oleaginoase şi puţin vin roşu scade la jumătate riscul de demenţă.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. Este dovedit stiintific ca persoanele bolnave de Alzheimer au aluminiu in creier. Deci trebuie sa eliminam orice contact dintre alimentele ce le consumam si vase sau obiecte din aluminiu. Chiar si ciocolata invelita in staniol este un factor de risc. Asa spun cercetatorii americani ce au descoperit aluminiu in creierele celor ce au suferit de Alzheimer.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *