Sari la conținut

Motivul pentru care circumcizia scade cu 50% riscul infecţiei cu HIV şi a altor boli cu transmitere sexuală

Circumcizia presupune îndepărtarea porţiunii retractabile a pielii care acoperă vârful penisului, rezultatul fiind descoperirea permanentă a glandului penian. Intervenţia este făcută, de obicei, în copilărie sau la câteva zile de la naştere însă se poate realiza şi la maturitate.

Principalele motive ale circumciziei sunt cele religioase şi medicale, însă în unele cazuri bărbaţii decid să apeleze la bisturiu şi din motive estetice.

Potrivit medicilor, igiena penisului circumcis este mai uşor de întreţinut şi scade riscul dezvoltării unei infecţii urinare: unul din trei bărbaţi necircumcişi suferă de infecţie urinară, pe când în cazul celor circumcişi, doar unul din 25 de bărbaţi se confruntă cu această problemă. Mai mult decât atât, conform unui nou studiu, circumcizia oferă protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală inclusiv a infecţiei cu HIV.

Explicaţia: procedura împiedică dezvoltarea şi înmulţirea bacteriilor de la nivelul penisului.

Un studiu făcut de cercetătorii de la Universitatea George Washington care a comparat probele prelevate de la bărbaţi necircumcişi şi circumcişi înainte de intervenie şi la un an după, a scos în evidenţă că numărul bacteriilor a scăzut semnificativ în urma circumciziei. ,,Schimbarea este dramatică. Odată îndepărtat prepuţul, creşte cantitatea de oxigen, umiditatea scade şi întregul ecosistem al pielii se schimbă, spune medicul Lance Price.

„Din punctul meu de vedere, circumcizia are numai benef cii. La noi în clinică, avem cam 3-4 intervenţii săptămânal, printre care şi pacienţi care fac operaţia din cauza problemelor de sănătate.” Adaugă şi prof. dr. Dan Mischianu, urolog.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel