Motivul pentru care femeile şi bărbaţii simt durerea diferit

Motivul pentru care femeile şi bărbaţii simt durerea diferit
Motivul pentru care femeile şi bărbaţii simt durerea diferit

Mai multe femei decât bărbaţi se confruntă cu dureri cronice de spate provocate de hernia de disc.

Explicaţia: un anumit tip de genă face ca durerea să fie resimţită diferit la cele 2 sexe.

,,În studiul nostru, am fost surprinşi să descoperim că aceeaşi variantă a unei gene poate favoriza durerea cronică la femei şi o poate reduce la bărbaţi”, spune Johannes Gjerstad, cercetător la Institutul Naţional Norvegian pentru Medicina Muncii (STAMI).

Profesorul Gjerstad a condus un proiect de cercetare care a inclus aproape 300 de pacienţi ce sufereau de hernie de disc (alunecarea nucleului cartilaginos al unui disc intervertebral, cu deteriorarea inelului fibros care înconjoara nucleul, o situaţie care produce inflamaţii şi dureri mari în zona afectată a colonei vertebrale.) Pacienţii au fost urmăriţi timp de un an după internarea în spital.

Mai mulţi bărbaţi decât femei au fost internaţi datorită durerilor cronice de spate provocate de hernia de disc, însă în cursul studiului cercetătorii au observat că femeile erau cele care sufereau mai  mult din cauza durerilor, în vreme ce bărbaţii se recuperau mai repede.
Cercetări anterioare sugeraseră implicarea unei anumite gene – gena receptorului OPRM1, care intervine în controlul senzaţiei de durere.

Deşi toţi oamenii au, în linii mari, acelaşi set de gene, există şi multe gene care se prezintă în mai multe versiuni – o genă “obişnuită”, prezentă la majoritatea oamenilor, şi o variantă a ei, o formă uşor modificată. În general efectele acestor variaţii genetice nu au legătură cu sexul persoanei, dar mai există şi excepţii, iar studiile arată că gena receptorului OPRM1 este una dintre aceste excepţii: efectele ei sunt diferite la bărbaţi faţă de femei.

Femeile cu varianta mai puţin obişnuită a genei resimt adesea dureri de două ori mai intense decât bărbaţii care au această variantă. La un an după producerea herniei de disc, pe o scară de la 0 la 10, femeile resimţeau o durere de nivelul 4, în vreme ce bărbaţii declarau că durerea este doar de nivelul 2.

Aproximativ un sfert dintre persoane, indiferent de sex, au această varinată problematică a genei.
Aceste studii indică faptul că gena receptorului OPRM1 joacă un rol important în durerea resimţită după trecerea unui an de la producerea herniei de disc.

Intensitatea durerilor a fost evaluată cu ajutorul unui chestionar, constatându-se că, la un an după producerea herniei, două treimi dintre pacienţi se vindecaseră complet. O treime, însă, continua să resimtă un disconfort, iar majoritatea dintre aceştia erau femei.

Multă vreme cercetătorii nu au înţeles de ce anumite persoane rămân cu dureri cronice în urma herniei de disc, iar altele nu.

Rezultatele studiului norvegian ar putea duce la dezvoltarea unor metode de prevenire şi tratament personalizate, dar şi la descoperirea unor căi de a trata şi alte afecţiuni care provoacă dureri cronice, deoarece receptorul de OPRM1 nu are un rol direct în producerea durerilor de spate, în mod special, ci este implicat în modul în care creierul controlează durerea.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *