NOROC. Mulţi nu ştiu cine este, dar ştiu să îl pomenească zilnic

NOROC. Mulţi nu ştiu cine este, dar ştiu să îl pomenească zilnic
NOROC. Mulţi nu ştiu cine este, dar ştiu să îl pomenească zilnic

NOROC. A devenit o obişnuinţă să ne urăm „noroc!” în diverse momente ale vieţii noastre. Considerăm că „un dram de NOROC” ne va aduce fericirea sub diverse forme: o situaţie financiară înfloritoare, o slujbă foarte bună, o sănătate de fier, un avantaj, în general, în faţa celorlalţi. Aşa se face că, într o seară, am abordat acest subiect.


Părinte, cred că sunt un om cu noroc.
Tu? Cu NOROC? Dar ştii ce e ăla noroc?
La întrebarea asta nu mă aşteptam. Cum să nu ştiu ce este?
Păi, este elementul care te împinge înaintea altora, deşi s ar putea să se considere că nu meriţi acest lucru, te face şef peste nişte oameni mai deştepţi ca tine, te ajută unde nu te aştepţi. Ceva de genul acesta.
Acum că mi ai dat explicaţia ta, să ţi o dau şi eu pe a mea.

În fapt, să ţi spun ce considera Părintele Cleopa despre ceea ce numeşti tu NOROC.

Până la venirea lui Iisus Hristos oamenii aveau câte un idol pentru fiecare păcat: Marte era zeul războiului, Venera era zeiţa discordiei, Nemfis era zeiţa frumuseţii, Afrodita era zeiţa desfrâului, Moloh era zeul fericirii sau Noroc, cum îi spunem astăzi.

Statuia acestui ultim demon era purtată într o căruţă cu două roţi, făcută din aramă sau argint. În spatele ei era un cuptor de aramă şi în faţa lui o tigaie de aramă. Se aprindea focul în spate până se înroşea tigaia. Apoi slujitorul idolesc striga: „Daţi copiii lui Noroc, ca să aveţi Noroc”. Şi uite aşa au ajuns milioane de mame în fundul iadului, dând ca jertfă copii sugari.


Copiii erau tăiaţi bucăţi şi puşi în acea tigaie. Încăpeau acolo zeci de copii simultan. Mirosul era oribil, dar cu toate acestea mamele descreierate îşi dădeau copiii spre sacrificiu lui Noroc, ca să aibă Noroc. Probabil că nu îi cunoşteau adevărata identitate, dar asta nu le a scutit de fundul iadului. Noroc a fost cel mai mare demon, pentru că a luat cele mai multe suflete de femei în iad. Iar noi, creştinii, când ne întâlnim spunem „Hai Noroc!”, când ciocnim un pahar zicem „Hai NOROC!”, acest demon ajungând să îşi găsească locul inclusiv pe acatistele credincioşilor.

Ciudat cum mulţi nu ştiu cine este Noroc, dar ştiu să îl pomenească zilnic, ba chiar să îl invoce, cerându i ajutorul. Când îşi va cere plata, nu ştiu dacă vor avea cu ce plăti, că acolo nu merg banii, în schimb merge sufletul, ca monedă de schimb.
Părinte, o fi un reflex verbal, poate nu este chiar atât de grav.


Auzi, zise răspicat părintele, dacă e un vecin lângă tine şi îl strigi: Costele! Costele! Ce zici, se întoarce spre tine?

Probabil că da.  Ei, vezi şi în cazul de faţă lucrurile stau cam la fel. Când îl pomeneşti pe NOROC în orice situaţie, nu va aştepta să îşi facă simţită prezenţa.

Atâta timp cât te sprijini pe Noroc nu te mai sprijini pe Dumnezeu. Ascultă mă cu atenţie ce îți zic: nu există Noroc pentru creştini, există doar rânduiala Maicii Domnului.

Mergând pe aceeaşi linie, multe persoane poartă talismane. Cred că acestea le poartă NOROC şi probabil aşa şi este, acum când ştim ce înseamnă NOROC. Cei care l caută se supun Norocului şi toată viaţa lor va fi marcată de acest lucru.

Talismanele sunt apanajul oamenilor superstiţioși şi nu sunt purtătoare de Har, ele sunt încărcate cu un anumit gen de „energie”, care nu vine de la Dumnezeu şi care are o durată de viaţă limitată, consumându se ca o baterie.

Harul lui Dumnezeu izvorăşte din dragoste, rugăciune, din nevoinţe, din pocăinţă şi din regrete, din icoane, din sfintele moaşte, din mâna preotului care binecuvântează, dar în niciun caz din talismane. Harul vine singur, nechemat, atunci când te aştepţi mai puţin şi pleacă atunci când dă de cea mai mică urmă de mândrie. Unde este Har, superstiţiile şi Norocul nu au loc, la fel şi talismanele.

Talismanele sunt folosite de oameni pentru a umple cu de a sila locul unde ar trebui să stea Harul, dând false impresii de bine purtătorilor. Mai degrabă să facem tot ce putem pentru a atrage Harul, lăsând deoparte talismanele şi superstiţiile aducătoare de Noroc, nicidecum de Har. Căci odată ocupat locul Harului, ne supunem forțelor întunericului, cu slabe şanse de eliberare din strânsoarea ce duce la pieirea sufletului.


Când am urat sau am vorbit despre NOROC nu m am gândit niciodată ca la un posibil demon. Acum, după cele povestite, o să am grijă la tot ce spun, ba o să le mai transmit şi altora să se ferească de acest păcat. Mulţumesc, părinte! 

Fragment din cartea Cu picioarele pe pământ,  Ionuț Riteș.

103 distribuiri
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook