Sari la conținut

Noua metodă prin care se destresează românii!

Terapie prin ras a ajuns si la Timisoara

Georgeta Petrovici

O nouă metodă menită să combată stresul din viața de zi cu zi e  promovată la Timișoara, dar și la București. Timp de  câteva ore practicanții sunt invitați să râdă în hohote ca să se destreseze, coordonați de un psihoterapeut care s-a specializat în această metodă, Monica Burcea.

Terapia prin râs este „importată” tot din Orient, însă beneficiile ei au fost studiate și puse pe hârtie de specialiști din toată lumea. Nu mai departe de 2010, la conferința de Biologie Exeprimentală din Anaheim, un grup de cercetători și-a prezentat rezultatele unui studiu care demonstra că râsul stimulează sistemul imunitar. Mai concret, respirația în timpul râsului, prin mișcările accentuate ale musculaturii abdominale și ale mușchiului diafragmei, produce un masaj intern cu beneficii directe asupra circulației sanguine și asupra creșterii concentrației de oxigen din sânge.  Pe de altă parte, cercetătorii canadieni de la University of Western Ontario au descoperit că angajații care râd în timpul programului, la serviciu, au un randament mai ridicat decât morocănoșii sau stresații, ba chiar găsesc soluții constructive mult mai ușor decât ceilalți colegi.

Copiii râd de 400 de ori pe zi, adulții doar de 20 de ori

De aici a pornit și psihoterapeutul Monica Burcea în demersul său. Specialistul povestește că a întâlnit, într-o vizită în India, conceptul de Yoga Râsului, dar a adus în România doar ultima  parte. „Din păcate și la noi, la nivel corporate, se promovează  ideea că oamenii mai serioși, încruntați, cu mina severă dau rezultate mai bune în muncă, ceea ce nu este neaparat o idee bună. Studiile au dovedit altceva. Oamenii care râd bine împreună au randament mai mare. Pornind de la ceea ce am văzut în 2009 în India, unde sute de oameni se întâlneau, meditau și râdeau, am înțeles cât e de util pentru noi să redescoperim ludicitatea și să râdem”, spune Monica Burcea.

Motto-ul ei: cine râde de dimineață departe ajunge.  Se bazează tot pe studii. „Copiii râd în medie de 400 de ori pe zi, iar un adult abia de 20 de ori. Declinul începe când copilul începe școala, și ia contact cu interdicțiile. E recomandabil să râdem ori de câte ori avem ocazia, pentru că râsul are efecte positive asupra psihicului și fizicului. Din punct de vedere medical, râsul ( timp de de 3 – 8 minute) joacă un rol important în ameliorarea și chiar vindecarea bolilor: îmbunătățeste starea psihică, reduce consecințele stresului și produce endofine”, a mai arătat psihoterapeutul.

 

 

 

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel