Nu ești mulțumit de rezultatele copilului? Vezi dacă faci aceste GREȘELI

Nu ești mulțumit de rezultatele copilului? Vezi dacă faci aceste GREȘELI
Nu ești mulțumit de rezultatele copilului? Vezi dacă faci aceste GREȘELI

Sunt câteva greșeli comune făcute de anumiți părinți, care au invariabil același rezultat: eșecurile copiilor. Studiul a apărut în ”Jurnalul de Pediatrie”.

Părinții copiilor fără rezultate bune la școală au câteva lucruri în comun. Sunt prea autoritari. Părinții mai autoritari descurajează comunicarea deschisă. Ei doar cer lucruri, fără a explica de ce. Un studiu a arătat, potrivit Business Insider, că acești părinți când verifică temele copiilor le inhibă performanța școlară.

Părinții care îi lasă pe copii de mici să se uite la televizor. Cercetătorii au identificat că acei copii care se uită prea mult la TV nu sunt activi la ore și au note mai mici decât ceilalți.

Părinții care țipă mult la copii. Cei care zbiară, insultă sau blesteamă. Aceste agresiuni verbale sunt la fel de nimicitoare ca și cele fizice. Afectează copilul la nivel profund.

Părinții acaparatori. Copiii cu părinți care trebuie să dețină controlul absolut sunt temători și depresivi. Cercetătorii au descoperit că acestor copii le este cu mult mai greu să fie deschiși la idei noi și conștienți de capacitățile lor. Mama și tata vor neapărat să ia toate deciziile, iar această atitudine este una deosebit de păguboasă pentru copil.

Și părinții care sunt distanți emoțional fac o greșeală majoră. Copilul va dezvolta probleme comportamentale, va simți nesiguranță și îi va fi greu să își exprime emoțiile, sentimentele.

Nu în ultimul rând, părinții care își plesnesc copiii. Nu, bătaia nu e ruptă din Rai! Și nu, copilul nu se educă niciodată cu palme. Problemele existente se adâncesc dacă sunt loviți de părinți. Bătaia are consecințe grave. Probleme mentale și emoționale, dificultăți la învățare și o lipsă a stimei de sine. Nu, copiii nu se cresc în teroare.

Așa cum unei flori îi dai apă fiindcă știi că așa va crește, și părinții trebuie să le ofere copiilor terenul bun pentru a se dezvolta armonios, fără frici și probleme de adaptare. Apa lor va fi dragostea și înțelegerea.

26 distribuiri
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook