„Nu mai pot avea relații sexuale, soția mă acuză că am amantă, însă nu e adevărat”

Vă răspunde DR. ROXANA MISCHIANU, medic primar psihiatru şi sexolog la Spitalul Colentina din Bucureşti.

Mihai, 51 de ani: În ultima vreme, nu mai pot să am relaţii sexuale (ori termin foarte repede, ori nu pot să fac nimic). Soţia mea e supărată pe mine şi crede că am pe cineva, dar nu e adevărat. Vreau să nu mai trec prin ruşinea asta şi nu ştiu ce am. E o boală, e bătrâneţe? E şi nevasta mea vinovată?
Vârsta de 50 de ani e critică din punct de vedere biologic, dar şi psihologic. E vârsta la care se declanşează o serie de boli legate de „rodajul” organismului. Iese la suprafaţă felul în care ne-am purtat cu corpul nostru de-a lungul timpului.

Până nu demult se credea că tulburările de dinamică sexuală au cauze mai mult psihologice. În prezent, datorită multiplelor studii efectuate s-a dovedit că în jumătate din cazuri există un determinism organic. De aceea ar fi foarte indicat să vă faceţi analize pentru a exclude o cauză organică a problemei.

Cel mai frecvent, la aceasta vârstă, poate interveni o scădere a secreţiei de testosteron care poate determina diminuarea sau chiar dispariţia apetitului sexual, sau erecţii nesatisfăcătoare. Ea se poate redresa cu tratament de substituţie hormonală prescris de endocrinolog.

De asemenea, se pot instala diverse afecţiuni cardiovasculare, cu efect asupra erecţiei. Şi acestea se pot redresa cu tratamente din gama vasodilatatoarelor.

În plus, mai pot debuta diverse afecţiuni ale organelor sexuale (testicule, prostată, penis). Un consult urologic ar putea exclude astfel de cauze. Şi nu în cele din urmă, poate debuta o tulburare depresivă cu răsunet asupra apetitului sexual, erecţiei şi a ejaculării, care ar avea rezolvare printr-un tratament antidepresiv.

Dacă nu există vreo dereglare, atunci cel mai probabil cauza e în cuplu. În acest caz e oportună o discuţie cu soţia, care ar scoate la suprafaţă o eventuală perturbare a sexualităţii ei. Dacă rămâne cauza psihologică, situaţia nu e foarte simplă, dar se poate rezolva, cu o singură condiţie: să-şi dorească ambii parteneri. În acest caz, disfuncţiile sexuale sunt cauzate de perturbarea relaţiei generale (certuri, lipsă de comunicare) sau în relaţia sexuală (plictiseală, monotonie, lipsă de interes, atitudini negative).

Ar trebui să faceţi o lista cu ce aţi dori să schimbe soţia în atitudine şi să discutaţi fiecare punct cu ea. Apoi trebuie întrebată unde ar dori să faceti dvs unele amendamente şi discutat ce puteţi schimba.

Aceste lucruri se pot discuta şi negocia în aşa fel ca fiecare să fie mulţumit în cuplu şi să apară acea schimbare care să improspateze şi să reaprindă focul pasiunii. În acest sens se pot folosi jocurile erotice, schimbat cadrul (motel, hotel, spa, baie), costume sexy, sport, foarte multă mişcare şi mai puţine dulciuri.

  • Aşteptăm întrebările dv. la adresa doctorevz@evz.ro sau telefonic la numărul 021/202.20.44.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

4 Comments

  1. Dupa fata, madam doctor are-o varsta si nu prea se mai documenteaza in bransa. De SADD ai auzit, madam dr ?

  2. Foarte bun articolul. In cele mai multe cazuri insa cauza e una de cuplu. In mod sigur pot garanta ca o comunicare abslut sincerca schimba foare multe lucruri… in bine. Dar asta nu exclude un oarecare efort din partea amandurora. Dusmanul numarul 1 al unei relatii, mai ales sexual, este C O M O D I T A T E A.

  3. urologi, psihologi, psihiatri etc, bullshit. Mihai, nu pune botu` la flecarelile astora, schimba nevasta cu una mai tanara. „vindecarea” aka erectia este instantanee.

  4. Horia de la 5:14 are perfecta dreptate; dupa 30 de ani de convietzuire intervine suprasaturarea si nu mai poti avea libido pentru partenera. Treburile se schimba cand barbatul schimba patenera cu una mult mai tanara. Greu de acceptat social, dar adevarat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *