Sari la conținut

Numărul de cazuri de cancer este în creștere în România

Președintele Societății Române de Chirurgie, Mircea Beuran, a semnalat că numărul pacienților bolnavi de cancer este în creștere în România, din nefericire aceste cazuri fiind depistate în stadiile 3 și 4.

„Recrudescența cancerului în România este în creștere. Din nefericire, sesizăm stadialitatea mare — 3 și 4. Deja, sunt stadiile care au complicații ale bolii. În cancerologie terapia se efectuează după stadiul și tipul de celulă canceroasă. Depistarea cancerului înseamnă să ai în țară un sistem de screening, în care, periodic, după decada de vârstă în care te găsești, să ai o ritmicitate în a fi controlat. În felul acesta sistemul ar decanta cazuri complicate care înseamnă stadiul 3 și 4, care înseamnă internări, tratamente lungi, complexe, cheltuieli foarte mari pentru sistem. În cazurile de stadiul 0, 1, 2, în care această patologie este sesizată din timp, terapia are eficiență mai mare și costuri mai mici”, a afirmat prof. Beuran.

Potrivit acestuia, rolul medicului de familie este foarte important în depistarea cancerului, în general. „Medicul de familie, cel care ține lucrurile în mână într-o populație, ar trebui să facă întâi o evaluare, vizavi de genetică, pentru că la unii cancerul este și la 20 de ani și la 30 de ani și la 40 de ani”, a spus Beuran.

El a subliniat importanța unui program național de screening. „Trebuie să fie un program larg, pentru că avem această patologie oncologică, din nefericire de la copil până la vârstele cele mai înaintate”, a explicat prof. Beuran, care a amintit că, în urmă cu 15-20 de ani, numărul de cazuri de cancer era mai mic decât în prezent.

Președintele Societății Române de Chirurgie a evidențiat importanța alimentației, menționând drept factori care pot provoca îmbolnăvirea de cancer și toxicitatea și poluarea.

Mircea Beuran a precizat că printre afecțiunile benigne care netratate pot duce la afecțiuni maligne se numără boala de reflux gastro-esofagian, hernia hiatală, boala Beret, esofagitele de reflux care pot fi acide sau alcaline, gastritele care pot fi de alimentație, alcoolice, ale fumătorilor, dar și bolile de însoțire în cadrul hepatitelor cronice, cirozelor.

La rândul său, vicepreședintele Societății Române de Chirurgie, Ștefan Georgescu, a subliniat că formele de cancere la tineri sunt foarte grave întrucât au „o biologie” proprie vârstei „extrem de vie” și cu un prognostic foarte rău.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel