Sari la conținut

TEHNICĂ DE ULTIMĂ ORĂ: O nouă tehnologie de tratare a cancerului. Fibromul, operat prin artera femurală

Din cuprinsul articolului

ONCOLOGIE. Centrul de Excelență în tratarea cancerului Oncofort, din cadrul Gral Medical a investit într-un aparat de radioterapie performant.
Acesta tratează cancerul folosind o tehnică 3D evoluată care țintește tumora exact, adaptându-și intensitatea în diferite zonele ale acesteia. „Tehnologia 3D IMRT este utilă mai ales în tumorile unde este foarte greu de pătruns fără să lezezi și alte organe – cum este cancerul de prostată. Radioterapia convențională 1D și 2D, care este disponibilă la stat, poate să dăuneze și țesuturilor sănătoase”, explică Robert Chițan, director de promovare Gral Medical.

Tehnologia noastră de radioterapie atacă țintit tumorile. În același timp, costurile sunt de trei ori mai mici decât în Vest, între 5.000 și 7.000 de euro radioterapia.
Robert Chițan, director de promovare Gral Medical
În aceeași clinică, există posibilitatea diagnosticului oferit de profesorii Christoph Zielinski și Thomas Brodowicz, de la Spitalul AKH din Viena, dar și de a face chimioterapie după un protocol corect. „Medicamentele sunt incluse în preț și nu se pune problema că nu se găsesc. Costurile sunt de trei-patru ori mai mici decât afară- între 5.000 și 7.000 de euro- radioterapia și 90 de euro- ședința de chimioterapie”, adaugă Robert Chițan.

Procedura care usucă fibromul

CHIRURGIE GINECOLOGICĂ. România a ajuns centru european de referință în tratarea femeilor cu fibrom prin embolizare, o intervenție ce înlocuiește operația mult mai invazivă de extirpare a uterului. În fiecare lună, 100 de românce, dar și femei din străinătate, vin în țara noastră pentru a-și face o astfel de intervenție, care presupune astuparea vaselor de sânge care alimentează fibroamele. Cele mai multe proceduri se fac la Delta Hospital, de către medicul Rareș Nechifor, specialist în radiologie intervențională, iar costurile ajung la 5.000 de lei.  Embolizări se mai fac la Centrul de Tratament „Victor Babeș” și la Spitalul Universitar din Capitală. Nu doar fibroamele sunt operate modern, ci și afecțiuni întâlnite des precum chisturile sau tumorile ovariene. O histerectomie laparoscopică ajunge la 6.825 de lei (Delta și Regina Maria), iar extragerea unui chist ovarian- la 5.460 de lei.

OFERTE DELTA HOSPITAL REGINA MARIA
Operaţii bariatrice
Gastric sleeve 29.575 lei 25.900 lei
Inel gastric 20.930 lei 17.900 lei
Operaţii laparoscopice ginecologice
Extragere chist 5.460 lei 4.615 lei
Histeroctomie 6.825 lei 6.820 lei
Embolizare fibrom uterin 5.000 lei 5.000 lei
Cardiologie
Corectarea malformaţii congenitale 7.000 euro
Implantare stent resorbabil 4.000 euro
Denervare artere renale 27.000 euro
Oncologie
Consultaţie 150 euro doctori români
200 euro profesori străini
Radioterapie 5.000-7.000 euro
Chimioterapie 90 euro-şedinţa
Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel