O tânără a orbit din cauza unui moft. A vrut să schimbe ceva la aspectul ei fizic dar a rămas fără vedere

O tânără din Londra și-a pierdut vederea în urma unei operații pentru schimbarea culorii ochilor.

Shenise Farrell a calatorit până în Panama, America Centrala, pentru procedura în urma căreia ochii ei negri urmau să devină căprui deschis.

A cheltuit 8.000 de lire sterline pe operație, dar aceasta nu a reușit și tânăra a orbit temporar.

Shenise s-a decis să-și schimbe permanent culoarea ochilor și a început să caute pe internet soluții. A călătorit până în Panama pentru operația care constă în implantarea unor discuri colorate, asemănătoare lentilelor de contact.

Când a ajuns la clinica din Panama, i s-a spus că nu poate avea ochi căprui deschis, întrucât culoarea nu mai era pe stoc. I s-a propus altă variantă – albastru – și tânăra a fost de acord.

În timpul operației, Shenise Farrell a țipat, iar chirurgul i-a spus să se liniștească, pentru că țipatul „ar putea să-i dăuneze operației”.

Însă șocul cel mare a fost la finalul operației care a durat 20 de minute, când și-a dat seama că nu mai vedea bine. Tânăra i-a spus medicului că vede ca prin ceață, iar acesta i-a spus că este normal, dar că în două săptămâni vederea ei va reveni la normal.

ochi

Însă, după ce s-a intors la Londra, vederea i s-a deteriorat și mai mult. Când a ajuns la medic, Shenise Farrell nu putea să vadă nici cea mai mare literă de pe panoul oftalmologic.

Specialistii la care a ajuns nu văzuseră niciodată o astfel de operație, așa că o vreme nu au știut cum să o ajute pe Shenise. Au decis, în final, să-i scoată implanturile, însă în urma acestei proceduri risca să rămână oarbă permanent, întrucât implica și o incizie în cornee.

Operația a reușit, dar tânăra a mai trăit încă trei luni de spaimă, până vederea i-a revenit complet.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *