Sari la conținut

Obiceiul care îți îmbătrânește creierul cu cinci ani

Persoanele care obișnuiesc să piardă nopțile se pot confrunta cu pierderi de memorie și probleme de concentrare.

Un nou studiu al cercetătorilor americani a scos la iveală că o proastă calitate a somnului crește cu 50% riscul declinului mintal, echivalentul îmbătrânirii creierului cu cinci ani.

Studiul a fost publicat în jurnalul Sleep și a implicat 2.820 de bărbați de 76 de ani. Fiecărui participant i-au fost montitorizate obiceiurile legate de odihnă mai mult de cinci nopți la rând și apoi le-au fost testate capacitatea de planificare, de luare a deciziilor, de corectare a greșelilor și gândirea abstractă.

Dr. Safwan Badr, președinte la American Academy of Sleep Medicine, a spus: ”Acest studiu ne demonstrează că un somn sănătos implică atât cantitate cât și calitate. Fiind un element important la unui stil de viață sănătos, somnul este esențial pentru funcționarea optimă a creierului”.

Această informație a apărut la o lună după ce un alt studiu a arătat că o noapte nedormită produce aceleași schimbări în creier ca o lovitură puternică la cap.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel