Sari la conținut

Opt metode eficiente să țineți cancerul la distanță

Menţineţi-vă în formă dacă doriţi să vă feriţi de cancer şi hrăniţi-vă cât mai natural, aşa cum au făcut oamenii mii de ani. Sunt sfaturi pe care vi le dau medicii oncologi şi profesorii în nutriţie.

1 Nu vă îngrăşaţi. Încercaţi să vă menţineţi o greutate normală a corpului. În cazul adulţilor, indicele de masă corporală, care se calculează împărţind greutatea corpului, exprimată în kilograme, cu pătratul înălţimii, trebuie să fie între 21 şi 23. Cancerul de sân, de col, de endometru şi de colon sunt tipuri de afecţiuni puse cel mai frecvent în legătură cu excesul de grăsime.

2 Fiţi activi! Dacă nu practicaţi un sport cu regularitate, încercaţi măcar să vă mişcaţi cel puţin 30 de minute pe zi. Puteţi să faceţi jogging ori să vă plimbaţi în ritm alert, cel puţin o jumătate de oră, zilnic. Pentru a deveni mai activi, este suficient pentru început să limitaţi privitul la televizor.

3 Renunţaţi la sucuri şi fast-food. Băuturile dulci şi acidulate, consumate zilnic, vă pot aduce până la cinci kilograme în plus, iar mâncarea fast-food, pe lângă faptul că vă îngraşă, vă predispune unor afecţiuni gastroenterologice şi vă măreşte colesterolul din sânge peste limite. Dintre cărnurile procesate, specialistul oncolog vă sugerează să vă feriţi în special de parizer.

4 Îmbogăţiţi dieta cu vegetale şi cereale. Mâncaţi cel puţin cinci porţii de fructe şi legume pe zi. Cerealele neprocesate sunt excelente pentru prevenţia cancerului. Cât despre cartofi şi alte alimente care conţin amidon, evitaţi-le, pe cât posibil.

5 Reduceţi consumul de carne roşie. Hrăniţi-vă cu mai puţin de 500 de grame de carne roşie pe săptămână şi foarte puţină carne procesată. Preparatele din carne sunt hrănitoare şi sănătoase atunci când sunt consumate în cantităţi mici.

6 Limitaţi consumul de băuturi alcoolice. Încercaţi să nu consumaţi mai mult de două pahare de alcool pe zi. Alcoolul stimulează dezvoltarea celulelor canceroase.

7 Evitaţi mâncarea foarte sărată. Conservele, mezelurile, fast-foodul conţin foarte multă sare, aşa că ar fi indicat să le evitaţi. Nu consumaţi mai mult de şase grame de sare pe zi. Alimentele foarte sărate pot activa afecţiuni ale stomacului ori cancerul de ficat.

8 Nu exageraţi cu suplimentele de vitamine. Acestea nu pot preveni cancerul, unele pot avea efecte adverse. Cel mai bine este să vă hrăniţi natural. „Mii de ani, populaţia lumii s-a hrănit natural. Tot ce e în plus vă poate face mai mult rău decât bine“, este de părere endocrinologul Constantin Dumitrache.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: