Sari la conținut

Părintele Cleopa dezvăluie motivul pentru care ne îmbolnăvim de cancer și de alte boli grave!

– Părinte Cleopa, aici vin în fiecare zi oameni din toată lumea să vă vadă. Care sunt experienţele acestora şi impresiile pe care vi le-au lăsat?

– Faptul că noi, creştinii, am încurcat înlăuntrul nostru lucrurile. Deşi suntem botezaţi, adesea nu ştim ce credem. Constat în fiecare zi, cu multă durere, faptul că noi, oamenii, am creat o imagine ciudată şi incredibilă despre Dumnezeu. O imagine care nu are legătură cu Evangheliile şi cu sfintele cărţi care ni-L arată pe Dumnezeu ca un abis de dragoste şi milostivire. Aproape 99% dintre cei care vin aici şi-L imaginează pe Dumnezeu ca o Fiinţă superioară care îi trimite omului numai mânii, urgii şi pedepse şi, rareori, faceri de bine. Eu nu sunt medic, ci sunt cioban, dar cred că motivul care generează cancerul, acolo se află: în imaginea greşită pe care şi-a format-o omul despre Dumnezeu.

– Adică, dacă noi ne-am schimba concepţia pe care o avem astăzi despre Dumnezeu, dacă am schimba imaginea aceea greşită pe care ne-am format-o despre Creator, am afla, în acest mod, medicamentul care să vindece cancerul?

– Da. Remuşcările, grijie şi temerile, neliniştile şi distanţările, îndoielile, mâhnirile şi întristările, acestea toate duc la apariţia cancerului, care intră în om din cauză că omul nu I-a făcut loc lui Dumnezeu ca să sălășluiască în el și, astfel, se instalează cancerul.

Când Îl simţi pe Dumnezeu până în venele tale, atunci te linişteşti. Acesta este medicamentul care vindecă de cancer.

– Cum, însă, se poate linişti cineva care trăieşte continuu în căderi? Cum să Îl simtă până în vene pe Dumnezeu cineva care, de exemplu, trăieşte în adulter, desfrânare şi crime?

– Simplu. Este de ajuns să creadă faptul că a fost creat de către Dumnezeu, cu dragoste, şi că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi. Cine ştie, oare, ce legătură ar putea avea aceste căderi omeneşti cu planul lui Dumnezeu?… De altfel, să nu uităm, toţi suntem furi şi ucigași, de vreme ce nu există om care să păstreze cu adevărat, termenii Legii. Dacă adulterul, desfrânatul, ucigaşul, ar crede şi ar spune către Dumnezeu: „Dumnezeul meu, Tu m-ai plăsmuit dintr-un material atât de fragil; fă ca să pricep acest lucru”, problema s-ar rezolva. Citiți continuarea pe ortodoxia.me. 

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: