Sari la conținut

Patru afecţiuni grave care pot fi combătute cu ciocolată neagră

Ciocolata neagră este bogată în antioxidanţi şi în acizi graşi sănătoşi, care au efect neurostimulator, antidepresiv şi cardioprotector.

Atunci când alegeţi ciocolata trebuie să fiţi atenţi la cantitatea de cacao pe care o conţine, cu cât mai multă cu atât mai bine. Cele mai indicate sortimente de ciocolată sunt cele care conţin peste 75% cacao.

Vă prezentăm mai jos patru afecţiuni grave care pot fi combătute cu ajutorul ciocolatei

  1. Luptă împotriva cancerului

Pentamerul, un  ingredient prezent în ciocolată are proprietăţi anticancer determinând apariţia unor proteine care blochează divizarea celulelor cancerigene, conform unui nou studiu elaborat de oamenii de ştiinţă americani din cadrul Universităţii din Georgetown.

  1. Afecţiunile inimii

Cercetători de la Facultatea de Medicină de la Harvard au analizat efectele ciocolatei pe un eşantion de 3.000 de femei suedeze cu vârstă mijlocie și vârstnici, pentru a evalua mai precis relaţia dintre ciocolată şi insuficienţa cardiacă. Femeile care au consumat una sau două porţii de ciocolată de calitate bogată în cacao pe săptămână au prezentat un risc de 32% mai mic de a dezvolta insuficienţă cardiacă, iar femeile care au mâncat trei porţii de ciocolată pe lună au avut un risc de 26% mai mic.

  1. Diabetul

Într-un mic studiu italian, participanţii care au mâncat un pumn de bomboane de ciocolată neagră pe zi, timp de 15 zile au arătat o scădere de 50% a rezistenţei la insulină. Flavonoidele din ciocolata neagră cresc producţia de oxid nitric, o substanţă care ajută la controlul sensibilităţii diabeticilor la insulină.

   4.      Demenţa

Datorită conţinutului de flavonoizi, ciocolata îmbunătăţeşte functiile cerebrale şi previne demenţa prin favorizarea circulaţiei sanguine de la nivelul creierului, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Harvard.

 

 

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: