Sari la conținut

Pink spitalizată de două ori în câteva zile! Care este afecțiunea de care suferă

Pink, celebra cântăreață nonconformistă, are probleme serioase de sănătate. A ajuns la spital, în decursul a doar câteva zile.

Cântăreața în vârstă de 38 de ani își susține la Sydney, Australia, o parte din concertele programate pentru turneul său mondial, aflat în plină desfășurare.

Vineri a primit instrucțiuni ferme de la medicul său să își anuleze spectacolul, ceea ce a și făcut, dat fiind că a fost diagnosticată cu un virus gastric, scrie presa internațională.

Pink a cântat sâmbătă, iar duminică a ajuns la spital, cu deshidratare severă. Luni s-a externat, dar în aceeași zi, tot înaintea unui concert, i s-a făcut rău iarăși și a ajuns din nou la spital.

Medicii au anunțat că artista va fi monitorizată toată noaptea și că probabil marți va fi externată. De asemenea, a fost făcut anunțul că cele două concerte anulate urmează a fi reprogramate.

Sursă foto: Pink Facebook

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel