Păpădia deschide sezonul recoltării plantelor medicinale din flora spontană. Înfloreşte în martie-aprilie pe aproape orice suprafaţă cu iarbă. Ca plantă medicinală, are două proprietăţi remarcabile: ajută în bolile biliare şi în cele hepatice. Întreaga plantă are efect tămăduitor: primăvara, înainte de înflorire, se colectează frunzele, toamna rădăcinile, iar tulpinile se culeg în timpul înfloririi.
Rădăcinile de păpădie conţin taraxacină – un principiu amar deosebit de valoros în tratarea bolilor digestive. Frunzele conţin proteine, glucide, vitaminele A, B, C şi D.
De regulă, medicii specialişti în bolile de ficat ştiu că păpădia are o influenţă cât se poate de benefică asupra ficatului. Tulpinile proaspete, din care se consumă câte 5-6 pe zi, în stare crudă, ajută rapid în hepatita cronică. În icter şi în afecţiunile splenice, păpădia se foloseşte, de asemenea, cu succes.
Persoanele bolnăvicioase, care se simt obosiţi, ar trebui să facă o cură de 14 zile cu tulpini proaspete de păpădie. Aceste tulpini ajută la creşterea poftei de mâncare, îmbunătăţesc sucul gastric şi curăţă stomacul de tot felul de substanţe care se elimină greu. Tijele proaspete pot dizolva fără dureri calculii biliari, stimulând activitatea hepatică şi biliară.
Pe lângă săruri minerale, păpădia conţine substanţe curative şi de sinteză foarte importante pentru înlăturarea tulburărilor de metabolism. Datorită efectului său depurativ, ajută în artrită şi reumatism; inflamaţiile ganglionilor se retrag, dacă se ţine până la sfârşit cura de 3-4 săptămâni, cu tulpini proaspete.
Rădăcinile mâncate crude, la fel ca şi cele uscate din care se prepară ceai, au efect depurativ, de stimulare a digestiei, sudorific şi diuretic, precum şi stimulant. Ele fac sângele foarte fluid, fiind considerate un mijloc excelent contra sângeului îngroşat. Pentru prepararea ceaiului, se pun peste noapte 1-2 linguriţe (cu vârf) de rădăcini într-un litru de apă rece, se încălzeşte a doua zi până începe să fiarbă şi se filtrează. Această cantitate se bea, înghiţitură cu înghiţitură, cu o oră înainte şi o oră după micul dejun.
Planta mai este recomandată ca remediu în toate bolile unde există un dezechilibru glandular. Astfel, ceaiul de păpădie este indicat în cazurile de obezitate, în boli de ficat (mărind secreţia biliară), în normalizarea circulaţiei sângelui şi pentru mărirea poftei de mâncare. Preparatele din păpădie au efect benefic în tratamentul hipertensiunii arteriale, insuficienţei cardiace, aterosclerozei, gutei şi reumatismului. De menţionat că, în hipertensiune şi boli cardiace, în special în faza decompensată, administrarea remediilor din păpădie necesită o atentă supraveghere medicală şi se face numai cu acordul şi sub îndrumarea medicului curant.
Este folosită cu succes în multe cazuri de gastrite hipoacide şi dispepsii, precum şi în tratarea dischineziei biliare şi pentru prevenirea formării calculilor biliari. Efectul diuretic este exploatat şi în cazul calculilor renali sau uretrali, prin mărirea fluxului de urină urmărindu-se eliminarea acestora din căile urinare. Prin diureza pe care o produce, păpădia face ca toxinele din corp să se elimine şi ajută indirect în tratarea eczemelor şi altor boli de piele.
Datorită conţinutului de vitamine A şi C, păpădia mai este menţionată şi ca un posibil agent antioxidant şi anticanceros.
Cura cu tije de păpădie
Este cea mai simplă şi mai eficientă formă de administrare a acestei plante medicinale. După cum spun specialiştii în fitoterapie, este bine să se consume tijele de culoare mai gălbuie, înainte de înflorire, care se mănâncă pe stomacul gol, câte 5-10 tulpini pe zi, timp de 10-14 zile. Cura nu trebuie prelungită după ce păpădia a înflorit. Pentru cei care nu suportă gustul foarte amar, se recomandă ca aceste tulpini să fie amestecate şi consumate în miere de albine.
Tijele şi frunzele de păpădie despovărează ficatul şi colonul de toxine, reglează şi stimulează digestia, ajutând la eliminarea masivă a toxinelor din organism.O astfel de cură ar trebui urmată de toţi cei cu dischinezie biliară şi hepatită, păpădia fiind un drenor hepatic de excepţie şi un foarte bun stimulent al funcţiei vezicii biliare şi a activităţii ficatului.
De asemenea, este bine ca diabeticii să mănânce, zilnic, 10-15 tije florale de păpădie sau să consume salată din frunze. Există studii recente care scot în evidenţă faptul că o cură de câteva săptămâni cu tije şi frunze de păpădie, corelată cu o alimentaţie adecvată, ameliorează diabetul considerabil, permiţind insulino-dependenţilor să reducă perogresiv doza de insulină şi chiar, la indicaţia medicului, să renunţe complet la ea.
Salata din frunze de păpădie
Se culege un pumn de frunze de păpădie proaspete, care se spală şi se taie mărunt. Se pune puţin mărar şi pătrunjel, se adaugă puţin ulei şi oţet după gust. Se lasă 5-10 minute, apoi se consumă cu pâine neagră sau nimic altceva. Această salată se consumă de 2-3 ori/zi, înaintea meselor principale.
Sucul din frunze de păpădie
Recomandat este şi sucul din frunze de păpădie. Se iau 2 mâini de frunze proaspete, care se spală bine, se taie cât mai mărunt şi se pun la macerat, vreme de 3-4 ore, în 1/2 l de apă, după care se filtrează. Sucul amar obţinut se consumă pe parcursul unei zile, în cure de cel puţin 2 săptămâni. Remediul are efect decongestionant asupra bilei şi stimulează activitatea ficatului. Este un excelent adjuvant în tratarea hepatitei cronice (inclusiv formele evolutive), în dischinezia biliară, în tulburările digestive şi de altă natură, care însoţesc disfuncţii ale ficatului şi ale vezicii biliare.
Cum se prepară siropul de păpădie?
În fiecare primăvara, un sirop din flori de păpădie este binevenit. Se pun de 2 ori câte 2 mâini pline de flori de păpădie într-un litru de apă rece. Se pune la foc mic până începe să fiarbă, se ia oala de pe foc şi se lasă totul să stea peste noapte. A doua zi, se goleşte conţinutul într-o sită, se scurge, iar florile se storc bine cu ambele mâini. Sucul se amestecă într-un kg de zahăr nerafinat, la care se adaugă o jumătate de lămâie tăiată felii. Mai multă lămâie acreşte prea tare. Oala se pune fără capac pe maşina de gătit. Pentru a se păstra toate vitaminele, se dă la focul cel mai mic. Astfel, lichidul se evaporă fără a fierbe. Siropul se pune la răcit o dată, maximum de două ori, ca să i se poată stabili adevărata consistenţă. N-are voie sa devină prea gros, căci s-ar zaharisi după păstrare mai îndelungată, dar nici prea subţire, pentru că atunci ar începe să fermenteze după un timp. Trebuie să devină un sirop adevărat, vâscos, care, uns pe felia de pâine cu unt de la micul dejun, este absolut delicios.
Sirop de păpădie cu miere
Mai întâi se culege păpădia cu tot cu rădăcină şi frunze, fără să rupem rădăcina, pentru a nu se scurge latexul în care sunt concentrate principiile active. Se spală planta cu apă rece apoi se lasă la scurs. Pe o planşetă, se toacă mărunt şi se pune imediat, cu tot cu latexul scurs, într-un borcan pe jumătate cu miere de albine. Se amestecă bine conţinutul realizat din păpădie şi se lasă la macerat până când se formează un sirop, din care se ia înainte de fiecare masă câte 1-3 linguriţe, timp de 2-3 săptămâni.
