Sari la conținut

Plasturii cu nicotină sau ţigările electronice? Specialiştii au stabilit care dintre cele două metode de renunţare la fumat e mai eficientă

Drumul spre renunțarea la tutun nu este deloc ușor, dar specialiștii spun că succesul este garantat dacă țineți cont de trei factori: dorința reală de schimbare, mersul la psiholog și învățarea unor mecanisme noi de a face față stresului. „Dependența de nicotină este o boală, n-ai cum să o iei cu binișorul”, explică dr. Magda Ciobanu, coordonatoarea Programului Național Anti-Fumat.

Partea bună este că, din punct de vedere biologic, dependența dispare complet în maximum două săptămâni. „Apogeul simptomelor neplăcute are loc la circa-șase zile de la ultima țigară fumată. După asta, stare ex-fumătorilor începe să se stabilizeze”, arată medicul. De mare ajutor pot fi șisubstituenţii cu nicotină al căror scop este de a diminua simtomelor de sevraj prin furnizarea unor cantități din ce în ce mai mici din acest alcloid toxic.

Ţigrările electronice care cresc rapid în popularitate, produc vapori care conţin nicotină. În acelaşi timp, ţigara electronică imită senzaţiile senzoriale ale fumatului, ceea ce a dus la speculaţia că ar putea fi un instrument util în procesul de renunţare la fumat.

O echipă de la Universitatea din Auckland, în Noua Zeelandă, a realizat primul studiu clinic pentru a face o comparaţie între ţigara electronică şi plasturii cu nicotină, pe un eşantion de 657 de persoane, iar rezultatele acestuia au fost publicate în revista de specialitate The Lancet.

Conform studiului, 7,3% din persoanele care utilizează e-ţigări au renunţat la fumat după şase luni, faţă de 5,8% din cei care au recurs la plasturi. Studiul nu a utilizat însă un eşantion suficient de larg pentru a dovedi care este cea mai bună opţiune, notează BBC.

În acelaşi timp, după şase luni, 57% din utilizatorii de ţigări electronice au înjumătăţit numărul de ţigări fumate în fiecare zi, comparativ cu 41% din cei care utilizează plasturi cu nicotină.

‘Deşi rezultatele noastre nu arată diferenţe clare între e-ţigări şi plasturi în privinţa ‘renunţării cu succes’ după şase luni, se pare că ţigările electronice sunt mai eficiente în ajutarea fumătorilor care nu au renunţat să mai reducă din numărul ţigărilor fumate’, a afirmat prof. Chris Bullen, de la Universitatea din Auckland.

‘Dată fiind popularitatea în creştere a acestor dispozitive în multe ţări, precum şi incertitudinea şi inconsecvenţa în materie de reglementare, sunt necesare studii mai lungi şi mai mari pentru a stabili dacă aceste dispozitive ar putea deveni instrumente eficiente şi populare pentru renunţarea la fumat’, a adăugat profesorul.

Uniunea Europeană şi Marea Britanie lucrează la reglementarea ţigărilor electronice în acelaşi mod precum medicamentele, scrie BBC. Dispozitivul provoacă păreri împărţite, unii susţinând că acesta normalizează fumatul, în timp ce alţii sunt de părere că ar putea ajuta oamenii să renunţe la fumat.

‘E-ţigările sunt mai atrăgătoare decât plasturii pentru mulţi fumători şi sunt accesibile, în majoritatea ţărilor, fără restricţiile din domeniul medicamentelor care se aplică terapiei de înlocuire a nicotinei şi fără implicarea costisitoare a profesioniştilor sanitari’, este de părere prof. Peter Hajek, directorul Unităţii de cercetare a dependenţei de tutun de la Universitatea Queen Mary din Londra.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel