Sari la conținut

Prematurii României au nevoie de incubatoare și medici de primă mână. Povestea Vetuței, mamă de gemene care a avut noroc să nască într-o maternitate dotată

Vetuța Ștefan, mama gemenelor Ariana Petruța și Andrada Ioana, este un caz fericit: a ajuns într-o materniate dotată cu aparatură de top

Daniela Șerb

Sute de copii născuți prematur sunt îngrijiți, anual, la Maternitatea Polizu din cadrul Institutului de Ocrotire a Mamei și Copilului „Alfred Rusescu” din București, una dintre cele mai bune instituții de acest fel din țară

O vizită într-o secție de prematuri pare cumva desprinsă din filmele SF. Sub carcasele de plastic ale incubatoarelor care țin loc de uter matern, micuții veniți prea devreme pe lume așteaptă cuminți, legați la tuburi, tubulețe și aparate de respirat vremea când vor putea lua în piept lumea de afară.

Condamnați în lipsa incubatoarelor

Fără aceste aparate sofisticate ar fi condamnați. În jurul lor, medici și asistente, într-o liniște deplină îi tratează, îi curăță, îi hrănesc, îi mângâie. Una dintre doctorițe este Ramona Mohora, 31 de ani. Înaltă, brunetă, frumoasă, este medic neonatolog la Maternitatea Polizu din cadrul IOMC „Alfred Rusescu”, secția de Terapie Intensivă. Și-a dorit o meserie care să o țină în priză, pe care să o facă cu pasiune și în cei patru ani de când lucrează aici a avut parte din plin de așa ceva. „Îngrijirea nou-născutului prematur presupune o echipă destul de mare, cu multe mâini, pentru că starea lui este una de urgență permanentă”, spune doctorița.

Pacienți de câteva sute de grame

Un copil prematur are nevoie de îngrijiri speciale și de multe mâine care să o facă Foto: Dorna
Un copil prematur are nevoie de îngrijiri speciale și de multe mâine care să o facă
Foto: Dorna

Are în grijă micuți foarte fragili: pot avea 26 de săptămâni și cântări doar 700 de grame sau pot avea 35 de săptămâni și 800 de grame. Dacă în urmă cu câțiva ani, spune medicul, doar copiii născuți cu o greutate mai mare de 1.500 de grame erau declarați viabili, acum ei sunt obligatoriu înregistrați și la 24 de săptămâni, indiferent de greutate. „Fiecare copil e diferit. Nu poți să spui că acesta are 28 de săptămâni și va evolua în acest fel, iar celălat, altfel. Nu poți să faci pronosticuri”. Cu certitudine însă, cu cât greutatea la naștere este mai mare, cu atât șansele micuțului de a se recupera, cresc.

„Am avut noroc că am găsit incubatoarele libere”

Chiar dacă nu și-a putut strânge încă fetițele în brațe, Vetuța Ștefan, 36 de ani, din comuna Giubega, de lângă Craiova, se consideră o mamă împlinită. Pe 7 ianuarie, a adus pe lume, înainte de termen, două fetițe: Ariana Petruța și Andrada Ioana. „10 ani m-am chinuit să rămân însărcinată. Am făcut cinci fertilizări, ultima dintre ele, reușită”, povestește mama.

Pe tine te salvez, dar copiii nu am cum

Sarcina a decurs normal până în săptămâna 29 când, brusc, s-a declanșat nașterea. A fost urcată de urgență în ambulanță și adusă la București: „Dr. Sabina Berceanu, de la Spitalul Județean din Craiova, mi-a spus clar «Eu pe tine te salvez la Craiova, dar incubatoarele noastre nu hrănesc copiii decât cu ser». Mama mai spune că medicul a intervenit, inițial, la Maternitatea Giulești pentru a o primi, dar acolo nu aveau niciun incubator liber, astfel că, în cele din urmă, a ajuns la „Polizu”. „Am născut normal două fetițe, una de 1.200 de grame și alta de 1.500 de grame. Am plâns mult când am văzut că sunt premature, nu credeam că or să reziste. După aproape o lună de îngrijire au ajuns la 1.500, respectiv, 1.700 de grame. Fetița mai mică a avut deja probleme digestive. De șapte ori pe zi mă mulg ca să le hrănesc. Până acum nu le-am strâns în brațe, deși îmi doresc enorm să o fac. Doar le-am atins pe cap. Le spun mereu când le văd: fetelor, luptați și voi pentru că și eu m-am străduit atât de mult să vă aduc pe lume”, spune mama gemenelor cu lacrimi în ochi.

Terapie și cu mamele

Doctorița Mohora spune că un aliat de nădejde în lupta pentru recuperarea prematurului este chiar cea care îl naşte: „Este greu pentru o mamă care a adus pe lume un prunc prea devreme să accepte că sunt perioade în evoluția lui. Unele bune, altele în care apar complicații”. În aceste condiții, este important ca medicii să facă terapie și cu mamele pentru ca acestea să nu devină depresive. „Pentru că transmit această stare și micuților care sunt vulnerabili nu doar la infecții, la intensitatea luminii sau la zgomote, ci și la dispoziția persoanelor din jur”.

Costuri uriașe de îngrijire a prematurilor

Ce este caracteristic pentru nou-născutul prematur este faptul că el are nevoie de îngrijiri de lungă durată, iar costurile pentru salvarea lui sunt extrem de mari. Așa că singura lor șansă sunt spitalele de stat. „Un incubator performant costă 10.000 de euro, iar un copil trebuie ținut în spital circa 5 luni de zile. Plus că medicamentele administrate costă și ele foarte mult. Spre exemplu, o fiolă de imunoglobulină costă 5.000 de lei și ea trebuie administrată tuturor. Nu vă spun cum o drămuim, cu câtă grijă. Alt exemplu, este sulfactantul care se administrează direct în plămâni”, explică dr. Mohora.

Pântecele mamei, aparatul perfect

Medicii admit că și o zi de stat în uterul matern este importantă pentru orice copil, cu atât mai mult pentru un bebeluș prematur. Pentru că, spun aceștia, oricât de performante ar fi incubatoarele la această oră, nu pot suplini pântecele mamei. Însă, în situațiile în care bebelușii vin prea repede pe lume, existența unor incubatoare performante este esențială. În România, aceste incubatoare de ultimă generație se găsesc, de regulă, în orașele mari, care sunt și centre universitare.

Doctorița Mohora (dreapta), împreună cu mama gemenelor Petruța și Ioana
Doctorița Mohora (dreapta), împreună cu mama gemenelor Petruța și Ioana

„Cele mai multe femei care au ajuns să nască la noi sunt femei educate, peste o anumită vârstă, care au recurs la fertilizări in vitro.”

dr. Ramona Mohora,

neonatolog la Maternitatea Polizu

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel