Sari la conținut

Premieră în România. Bolnavii cu demenţă Alzheimer vor avea un ”sat” al lor

Pentru prima dată în RomâniaInstitutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi va construi un „sat” pentru bolnavii cu demenţă Alzheimer.

Conform Raportului Asociaţiei Mondiale Alzheimer, în 2015, la nivel mondial, erau diagnosticate cu demenţă Alzheimer peste 46 de milioane de persoane, estimându-se că în 2050 numărul bolnavilor cu această maladie devastatoare va depăşi 100 de milioane.

În România, în acest moment, nu există un sistem standardizat privind prevenţia şi asistenţa pacienţilor cu demenţă Alzheimer, motiv pentru care se ridică două mari întrebări: pe de o parte, cum şi dacă putem preveni, iar pe de altă parte, cum şi dacă putem trata această afecţiune neurodegenerativă progresivă, ireversibilă, a creierului, care transformă fiinţa umană într-un mecanism biologic distorsionat.

În acest context, Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi va implementa un proiect în premieră pentru ţara noastră, ce va fi structurat pe două obiective:

1.Depistarea pacienţilor în stadiul de pre-demenţă a bolii Alzheimer prin screening populaţional – prin determinarea cantitativă din sânge a unor biomarkeri biochimici (proteine) – în cadrul Centrului de Cercetare „Socola”, coordonat de dr. Brânduşa Vornicu;

2.Construirea unui „Sat Alzheimer” la secţia exterioară Bârnova a Institutului, după modelul olandez pentru asistenţa pacienţilor cu Alzheimer în stadiul II (stadiul mediu de evoluţie a bolii).

Ce este, de fapt, un „Sat Alzheimer”?

Acest „Sat” este, în fapt, un spaţiu special amenajat pentru pacienţii cu Alzheimer, oferindu-le acestora un stil de viaţă cât mai normal posibil din punct de vedere fizic. Reprezintă un mediu prietenos în care pacienţii să nu realizeze că viaţa lor s-a schimbat, un mediu care să le ofere activităţi pe care le-au practicat cu plăcere înainte de îmbolnăvire, un loc unde să le fie redată demnitatea umană.

„Satul Alzheimer” este o comunitate medicală care reproduce modelul unei comunităţi obişnuite şi în care pacientul este, de fapt, un membru al comunităţii, cu o activitate cotidiană similară celei de dinaintea îmbolnăvirii. În fapt, este o mare familie, iar fiecare membru este implicat în activităţi de petrecere a timpului de relaxare în comun.

Din punct de vedere al infrastructurii, un „Sat Alzheimer” este un ansamblu de clădiri (case pentru bolnavi, magazine, cafenele, restaurante, sală de spectacole) şi de spaţii de relaxare (parc, grădină de flori, de zarzavat, teren de sport).

Personalul medical nu poartă halate albe, iar vânzătorii şi toate persoanele care vin în contact cu pacienţii sunt ergoterapeuţi, psihoterapeuţi, psihologi, kinetoterapeuţi, asistenţi şi medici.

„Acest «sat»va ajuta la reducerea suferinţei persoanelor cu demență Alzheimer şi va contribui la păstrarea sentimentului de autonomie al oamenilor. Toți locuitorii din «satul»pe care-l vom construi vor avea nevoie de tratament medical, toți vor urma un tratament medicamentos. Dar, mai presus de orice, nu vor fi priviţi ca nişte pacienţi, ci ca oameni care vor trăi în respectivul centru având o anumită boală”, a declarat Dr. Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie„Socola” Iaşi.

Pacienţii, împreună cu ergoterapeuţii, vor face zilnic cumpărături, în magazinele construite în „sat”, vor pregăti micul dejun şi cina. Cu alte cuvinte, în cadrul acestui centru se va crea un nivel ridicat de normalitate pentru pacienţi, care vor putea să meargă la cumpărături, să gătească, să stea pe o bancă în parc, să bea o cafea la o terasă, să picteze, să cânte la pian, să socializeze în siguranţă, fără a se confrunta cu riscurile din „lumea reală”.

Întrega investiţie se va ridica la un milion de euro, bani ce vor fi obţinuţi în cadrul unui proiect transfrontalier România – Republica Moldova (Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi – Spitalul de Psihiatrie Bălţi).

Ideea unui „sat autonom” pentru persoane cu probleme ale memoriei a fost propusă pentru prima dată de Yvonne van Amerongen, o asistentă cu experienţă în îngrijirea acestui gen de pacienţi. Propunerea a fost făcută la începutul anilor 1990, când ea şi un grup de asistenţi au început să se documenteze şi să proiecteze „căminul ideal” pentru persoanele care sufereau de demenţă Alzheimer. Satul olandez s-a deschis în 2009 şi, de atunci încoace, a inspirat alte proiecte similare, unul dintre ele fiind „Ville de DAX” din Franţa.

Date statistice: în 2015, la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi au fost asistaţi 2.594 de pacienţi cu demenţă(dintre care 423 demenţe Alzheimer), în 2016 – 2.690 (dintre care 425 demenţe Alzheimer), iar în 2017 – 2.622 (dintre care 348 demenţe Alzheimer).

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: