Premieră medicală la Arad: o valvă calcificată la o bolnavă de 72 de ani, înlocuită cu succes

Premieră medicală la Arad: o valvă calcificată la o bolnavă de 72 de ani, înlocuită cu succes
Premieră medicală la Arad: o valvă calcificată la o bolnavă de 72 de ani, înlocuită cu succes

Specialiştii Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” Arad au realizat, recent, în premieră, înlocuirea unei valve aortice calcificate la inima unei bolnave de 72 de ani.
„Cea mai recentă intervenţie realizată în cadrul Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Centrului de Chirurgie Laparoscopică ‘Sfântul Gheorghe’ a UVVG a fost una cu risc foarte mare de dificultate, realizată în premieră aici, la Arad, de echipa de medici condusă de dr. Zoltan Galajda, profesor asociat al UVVG”, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele universităţii arădene.

Salvată de la moarte sigură

La rândul său, medicul chirurg dr. Zoltan Galajda, director al Clinicii de chirurgie cardiovasculară din Debrecen, Ungaria, a arătat că pacienta a fost o femeie de 72 de ani, dintr-o localitate arădeană, care s-a prezentat la spital după un infarct.

”La problemele coronariene pe care pacienta le avea, s-a asociat şi o boală a valvei aortice, foarte calcificată, la care s-a mai asociat şi o insuficienţă renală cu necesitatea de dializă în timpul preoperator şi al operaţiei. Prin comorbidităţile amintite, cazul reprezenta un risc operator cu o mortalitate mare, însă valva aortică a fost cea care a decis prognosticul. Valva, fiind atât de calcificată, nu dădea nicio şansă de viaţă bolnavei. Ne-am asumat riscul operator atât noi, cât şi bolnava, aceasta înţelegând că nu are alte şanse, având în vedere că a consultat şi alte centre, fiind peste tot refuzată”, a precizat dr. Zoltan Galajda.

Potrivit acestuia, operaţia s-a derulat conform aşteptărilor, rezultatele fiind foarte bune.

”Toate materialele de care am avut nevoie au fost asigurate de managementul clinicii. Bolnava s-a externat, urmând să revină la control peste o lună. Costurile intervenţiei chirurgicale s-au ridicat la 8.000 de euro, fiind suportate de familia pacientei. Este mult? Poate, dacă avem în vedere situaţia economică din România. Dar trebuie avut în vedere că, în mod real, operaţia a costat 15.000 de euro, diferenţa fiind suportat de Centrul de Chirurgie Laparoscopică din cadrul UVVG, iar o operaţie efectuată cu aceleaşi materiale costă în Germania cca 20.000 de euro, iar în SUA circa 100.000 de dolari, diferenţa fiind dată de costurile legate de mâna de lucru”, a mai precizat dr. Zoltan Galajda.

Rata de succes la Arad: sută la sută

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a declarat că în cei trei ani care au trecut de la deschiderea clinicii din cadrul UVVG reuşita operaţiilor a fost de 100%, chiar dacă majoritatea cazurilor rezolvate aici au fost foarte grave, fiind refuzate de alte centre universitare.

”La această reuşită a contribuit şi faptul că atenţia personalului medical al clinicii se focusează pe un singur pacient, care urmează să fie operat, ceea ce duce la o refacere postoperatorie mult mai rapidă a bolnavului”, a adăugat Aurel Ardelean.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

2 Comments

  1. pai inteleg ca operatia a fost efectuata de dr maghiar din Debrecen.
    Unde este succesul romanesc ????????????????????????????

  2. D-l Profesor Galajda este roman, s-a nascut in Romania, este un om deosebit, a ajutat foarte multi oameni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *