Primul lucru pe care să-l faci dimineața dacă vrei să slăbești

Primul lucru pe care să-l faci dimineața dacă vrei să slăbești
Primul lucru pe care să-l faci dimineața dacă vrei să slăbești

Tot ce trebuie să faci ca să ajungi la greutatea dorită e să stai câteva minute la soare imediat ce te-ai dat jos din pat, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Northwestern University Feinberg School of Medicine.

Cei 54 de participanți la studiu au purtat un dispozitiv la încheietura mânii care să urmărească ce efect are expunerea la soarele dis de dimineață, timp de șapte zile consecutiv. De asemenea, au ținut un jurnal al alimentelor consumate și al consumului caloric.

Persoanele care au avut parte de mai multa lumină naturală dimineața au avut un indice de masă corporală mai mic decât cei care s-au expus mai puțin la soare, indiferent de vârstă, grad de activitate sau dietă.

Atunci când te expui razelor soarelui dimineața devreme, îți sincronizezi ceasul intern, așa că este mult mai probabil să ai un program normal de somn. Iar odihna suficientă îți ajută metabolismul să funcționeze mai suficient, ajutându-te să pierzi în greutate.

O altă explicație ar fi că razele de dimineață conțin mai multa lumină albastră care are cel mai important efect asupra ritmului tău circadian.

Ai nevoie de doar 20-30 de minute petrecute în soarele dimineții pentru că magia să înceapă să se întâmple.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. Nu mai bateti campii atata cu prostiile astea.Schimbarea regimului alimentar este singura solutie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *