Pulsul crescut triplează riscul de AVC. Iată care sunt valorile normale şi cum îţi poţi măsura singur ritmul cardiac

Pulsul crescut triplează riscul de AVC. Iată care sunt valorile normale şi cum îţi poţi măsura singur ritmul cardiac
Pulsul crescut triplează riscul de AVC. Iată care sunt valorile normale şi cum îţi poţi măsura singur ritmul cardiac

Monitorizarea bătăilor inimii este una dintre investigaţiile fundamentale în descoperirea unei afecţiuni cardiace, afirmă medicii.
Simpla măsurare a pulsului o dată pe lună poate ajuta la prevenirea decesului prin accident vascular cerebral (AVC), potrivit specialiştilor americani din cadrul Asociaţiei Naţionale a Accidentului Vascular Cerebral.

Un ritm cardiac mărit în starea de repaus poate creşte riscul decesului prematur chiar şi în cazul persoanelor sănătoase, avertizează cercetătorii.

În situaţia în care pulsul creşte anormal în starea de repaus, bolnavul simte bătăile inimii sub forma unor zgomote în ureche ori a unor pulsaţii la nivelul gâtului. În plus, respiraţia i se accelerează, experimentează dureri de tip angios şi chiar stări de leşin
Măsurarea pulsului este foarte simplă şi nu necesită niciun aparat special. Ai nevoie doar de un ceas cu secundar şi de cel mult un minut din timpul tău. Pulsul poate fi luat la nivelul gâtului (arterei carotide), încheieturii mâinii, coapselor (artera femurală), sau în spatele genunchiului. Cel mai comod de măsurat este însă la nivelul încheieturii mâinii. Iată paşii pe care trebuie să-i urmezi:

–         aşază-te comod pe un scaun sau pe un fotoliu;

–         sprijină un antebraţ pe o suprafaţă cum ar fi o masă;

–         cu vârful degetelor arătător, mijlociu şi inelar de la mâna cealaltă reperează pulsaţia arterei care trece pe marginea antebraţului, la baza degetului mare;

–         apăsând pe zona respectivă, dar nu prea tare (pentru că rişti să nu mai simţi pulsul), începe să numeri pulsaţiile pe parcursul unui minut;

–         poţi număra bătăile şi pentru numai 10 sau 30 de secunde. În aceste cazuri, trebuie să înmulţeşti bătăile cu 6 (dacă ai cronometrat doar 10 secunde) sau cu 2 (dacă ai cronometrat 30 de secunde). De exemplu: 12 bătăi în 10 secunde x 6= 72 de bătăi pe minut. Cu această metodă, există însă pericolul ca unele anomalii de ritm (cum ar fi bătăile suplimentare sau pauzele între bătăi) să treacă neobservate.

Deşi, un ritm cardiac între 60 şi 100 era considerat normal, potrivit experţilor danezi, pulsul între 51 şi 80 bătăi pe minut în stare de paus poate creşte cu până la 40% riscul unui deces prematur, în comparaţie cu un puls de 50.

Un ritm cardiac între 81 şi 90 de bătăi pe minut dublează riscul, iar la peste 90 de bătăi pe minut, riscul creşte de 3 ori.

10 distribuiri
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook