Recomandările nutriționiștilor: luați trei mese pe zi si faceți mișcare

Recomandările nutriționiștilor: luați trei mese pe zi si faceți mișcare
Recomandările nutriționiștilor: luați trei mese pe zi si faceți mișcare

Medicul nutriționist Ana Maria Julian îi sfătuiește pe români ca de Paște să nu facă excese alimentare, să respecte mesele principale, iar după ce au mâncat să facă mișcare.

„Să nu facă excese, să fie tot trei mese pe zi. Gustările să nu aibă desert, dacă se poate, sau să fie în afara meselor, la două-trei ore după ce s-a mâncat. Dacă se consumă carne de miel care nu este neapărat cea mai simplu de digerat, atunci ar fi bine să fie combinată doar cu salate sau cu legume gătite la aburi”, a atenționat nutriționistul.

Potrivit acesteia, orice fel de exces de grăsimi și alcool se poate sfârși „urât” cu o pancreatită acută, direct la urgență.

„Ca să nu pățim asta, atunci este de dorit ca singura masă consistentă să fie cea de prânz și, dacă mergem undeva în vizită, putem să nu mâncăm foarte mult la micul dejun. Să meargă pe jos după ce mănâncă în loc să stea pe canapea și să povestească, să iasă la o plimbare, pentru că mersul pe jos stimulează motilitatea colonului și atunci o să îi ajute la digestie și există studii care arată că mersul pe jos subțiază talia. Ar fi bine ca după mese să se ia la picior orașul sau locul unde se află”, a mai spus dr. Ana Maria Julian.

Ea mai sfătuiește populația să mănânce mai puțin, nu până se satură și să mestece alimentele mai mult.

„Să își ia timp să stea la masă două-trei ore să povestească”, a mai afirmat medicul.

În cazul în care este nevoie, a adăugat ea, trebuie folosite sărurile biliare, care sunt ca niște detergenți pentru grăsimi și le emulsionează, la fel enzime pancreatice, care pot să ajute.

„Niciodată nu este indicat să bem apă în timpul mesei sau dacă bem să fie apă carbogazoasă și să bem cu înghițituri mici și apă plată între mese. Orice este ceai amar, de anghinare să zicem, orice este amar face bine la tot sistemul digestiv”, a mai arătat medicul nutriționist.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *