Rețetă sănătoasă, fără zahăr, fără făină și fără coacere. Ruladă cu cocos

Ingrediente:

Crema de cocos:

50 grame de caju

20 grame de fulgi de cocos

10 grame de făină de cocos

1 curmală Medjool (fără sâmbure) (15-20 grame)

3 linguri de apă

Crema de ciocolată:

100 grame alune de pădure

2 curmale Medjool (fără sâmbure) (30-40 grame)

1 linguriță karob (pudră de roșcove)

6-8 linguri de apă

1 linguriță de extract de vanilie  sau conținutul unei păstăi de vanilie

Preparare:

Pentru crema de cocos mărunțim bine caju-ul în blender sau în robotul cu lama în S, apoi adăugăm ingredientele uscate și le mixăm bine. Se adaugă curmala bucăți și apa, dar treptat, și se mixează bine. Dacă amestecul este prea uscat, mai adăugați apă.

Pentru crema de ciocolată mărunțim bine alunele de pădure în blender sau în robotul cu lama în S, apoi adăugăm karobul și le mixăm bine. Se adaugă curmalele bucăți, vanilia și apa, dar treptat, și se mixează bine. Dacă amestecul este prea uscat, mai adăugați apă.

Pe o hârtie de copt se întinde crema de cocos și peste aceasta se adaugă crema de ciocolată. Se rulează ușor fără a prinde hârtia în compoziție și se păstrează la frigider.

Rulada raw vegana cu cocos si karob

Rulada raw vegana

 

Sursa: aromaverde.ro. 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *