Sari la conținut

Riscul accidentului vascular este dublat de ceva ce poate și tu faci în timpul somnului

Persoanele care sforăie sunt de două ori mai predispuse să sufere un accident vascular cerebral decât cele care au un somn liniștit. În plus, au un risc de boli de inimă cu 80% mai mare.

Un studiu major care a inclus mai mult de 25.000 de persoane a scos la iveală că riscul apariției unui cheag de sânge fatal este dublu pentru cei care sforăie.

Descoperirile alarmante au fost publicate în Jurnalul Internațional de Cardiologie și sugerează că sforăitul este mai periculos decât se credea până acum.

Atunci când dormim, mușchii din căile respiratorii se relaxează. Deși pentru majoritatea oamenilor acest lucru nu e o problemă, pentru cei care suferă de apnee de somn, relaxarea mușchilor cauzează oprirea respirației pentru cel puțin 10 secunde.

Odată ce creierul realizează că respirația s-a oprit, trimite un semnal ca mușchii din căile respiratorii să se contracteze. Astfel sunt deschise căile respiratorii iar persoana afectată se trezește brusc din somn.

În cazurile ușoare de apnee de somn, acest lucru se întâmplă o dată la 10 minute, însă în cazurile mai grave, somnul este întrerupt o dată la câteva minute.

Tratamentul presupune purtarea unei măști în timpul somnului care pompează aer în gât.

Însă zeci de mii de persoane nu se tratează și cel mai recent studiu sugerează că pericolul pentru inimă și creier este mai mare decât credeau doctorii.

Oamenii de știință de la universitatea Shandong din China susțin că fluxul de sânge de la inimă și creier este afectat de întreruperile frecvente ale respirației.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: