România este pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice fără reţetă. Iată care sunt consecinţele

România este pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice fără reţetă. Iată care sunt consecinţele
România este pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice fără reţetă. Iată care sunt consecinţele

Conform unui studiu sociologic publicat în mai 2011 de Gfk Healthcare, românii s-ar afla pe locul 4 în Europa la consumul de antibiotice, peste 50% dintre cei întrebați urmând tratament cu antibiotice în anul respectiv și aproape jumătate dintre aceștia recurgând la cel puțin două cure cu antibiotice în acest interval. Un alt studiu, publicat în martie 2012 în revista medicală “The Lancet”, plasează România pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice fără rețetă (situație aproape neschimbată în ultimul deceniu.

Potrivit conf. dr. Gabriel Popescu, care și-a intitulat prezentarea “Antibioticele, un bun comun prea important pentru a-l risipi”, în ultimii ani se constată un dezechilibru tot mai evident între numărul tot mai redus de noi clase de antibiotice introduse în uzul clinic și ritmul accelerat al emergenței rezistenței bacteriene. Din cauza unei utilizării excesive și nu rareori eronate, în ultimii ani s-a constatat răspândirea accelerată a bacteriilor rezistente la antibiotice. Tratatamentul cu un antibiotic inactiv nu facilitează vindecarea infecției (care se produce eventual prin intervenția apărării antiinfecțioase – imunitatea pacientului), dar, în schimb, generează efecte adverse, selectează bacterii rezistente din flora microbiană a organismului uman și facilitează apariția de infecții cu altfel de germeni (de exemplu – diareea postantibiotică determinată de Clostridium difficile). Infecţiile cauzate de bacteriile rezistente necesită o durată mai mare a îngrijirilor medicale (în special a spitalizării) utilizarea de antibiotice de rezervă, mai toxice și mai costisitoare, și pot determina o rată sporită a letalității prin respectiva infecție. În acest context, este necesar “să ne protejăm antibioticele”, optând pentru evitarea abuzului de antibiotice, pentru o prescriere rațională și eficientă a acestor medicamente și pentru administrarea lor conform prescripției.

 

Cine se face vinovat de „risipirea” antibioticelor

În fenomenul utilizării excesive a antibioticelor, responsabilii pot fi identificați în trei categorii de actori: pacient, medic, farmacist. Din experiența conf. dr. Gabriel Popescu, pacienții solicită adesea tratament cu antibiotice atunci când nu este nevoie de el “și uneori chiar specifică cele mai noi, cele mai puternice, ceea ce, în domeniul terapiei antibiotice, este pe dos de cum ar trebui să fie, cel puțin în infecțiile care se îngrijesc la domiciliu”. La rândul lor, farmaciștii, ca reprezentanți ai lanțului de distribuție, recomandă sau eliberează antibiotice fără rețetă, “punând pe primul plan interesele economico-financiare și nu interesul comunității de a limita consumul de antibiotice și implicit rezistența bacteriană față de acestea”. Și, nu în ultimul rând, medicul, ca prescriptor are, de cel mai multe ori, responsabilitatea ca utilizarea antibioticelor să fie rațională și judicioasă. Erori apar, însă, în practica medicală curentă, fie la nivelul diagnosticului, fie la prescrierea tipului de antibiotic, precizarea dozei, a modului și a ritmului de administrare.

Conf. dr. Mihai Craiu, medic pediatru, este de părere că abuzul de antibiotice la copii are cele mai grave consecințe, “întrucât pacientul are înaintea lui un număr suficient de mare de ani pentru a căpăta germeni extrem de rezistenți”. Din experiența sa, în patologia pediatrică, principala sursă de eroare o reprezintă evaluarea greșită a diagnosticului din prisma experienței: “Este foarte posibil ca un doctor începător sau un doctor experimentat, dar foarte obosit, după n pacienți văzuți în aceeași zi să evalueze mai pesimist decât este situația în realitate. În pediatrie, tendința de a exagera severitatea afecțiunii este ceva mai mare decât în fața unui pacient adult. Deci, suntem mai predispuși la a da unui copil o rețetă cu antibiotice. Cu atât mai frecvent, cu cât e mai mic de vârstă.” Erori cu consecințe serioase aduce și lipsa de comunicare: “Nici părinții, nici medicii nu comunică suficient între ei. Medicul crede că părintele și-ar dori o rețetă cu antibiotic din limbajul corpului, din modul în care relatează datele de istoric și, dacă bănuiește că pacientul nu va respecta recomandările terapeutice în cazul absenței unui antibiotic, doctorul presupune că ar fi mai puțin rău pentru copil să primească o prescripție cu un antibiotic, lucru care, din păcate, nu e întotdeauna  adevărat și care generează o “risipă” de antibiotice în comunitate. Marea problemă aici apare: în cantitatea incredibil de mare de prescripții de antibiotic date unor copii care sunt considerați suficient de sănătoși ca să fie tratați acasă, nu tratați în spital.” a explicat conf. dr. Craiu.

La rândul său, dr. Mădălina Georgescu, medic primar ORL, este de părere că foarte multe din cazurile de utilizare nejustificată sau eronată a antibioticelor ar putea fi rezolvate dacă atât medicul, cât și pacientul (sau părintele pacientului, în cazul copiilor) ar asculta mai mult partenerul de dialog. “Să nu se repeadă cu antibioticele. Trebuie să avem mai multă răbdare și să alocăm mai mult timp consultației. Studiile nu spun nimic celor care nu sunt de specialitate. Părinții nu pot fi convinși decât stând de vorbă cu ei, având răbdare și aducându-le argumente științifice”

 

Ce se poate face pentru a împiedica dezvoltarea rezistenței la antibiotice

Medicii au propus o serie de soluții pentru a combate fenomenul utilizării incorecte a antibioticelor. Conf. dr. Gabriel Popescu a insistat asupra necesității de a lucra pe două planuri: educațional și legislativ, considerând că este nevoie de întărirea legislației care nu permite eliberarea antibioticelor fără rețetă, de introducerea unor reglementări legate de promovarea corectă a antibioticelor, dar și educarea pacienților prin campanii de informare a publicului larg și educarea prescriptorului prin “acțiuni menite să îi trezească conștiința faptului că are de conservat antibioticele existente și pentru anii următori, nu numai să rezolve acum o problemă particulară unui pacient.” De asemenea, conf. dr. Gabriel Popescu susține introducerea în spitale a unor programe de bună practică a terapiei cu antibiotice, care să fie coordonate de un medic infecționist ce le poate oferi medicilor cu diferite specialități consultanță în terapia antimicrobiană.

O soluție care poate fi adoptată imediat de medicii pediatri este dată de ghidurile de bună practică puse la dispoziție gratuit de Societatea de Pediatrie pe www.srped.ro: “Dacă nu avem dovezi bacteriologice, microbiologice că o infecție e generată de un germene sau altul, trebuie să folosim ghidurile de practică. Acestea sunt ca regulile de circulație. Ne spun cum să mergem în siguranță, fără să facem accidente și, la infecții, eșecurile terapiei cu antibiotice pot avea consecințe foarte grave.”  a explicat conf. dr. Craiu.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. Am constatat ca se renunta usor la tratamentul cu antibiotice, dar cine se face responsabil de un tratament ,,usor” in prima faza si care ulterior poate recidiva sub o forma agresiva greu de stapanit? Parintii au responsabilitae maxima in a-si trata copiii eficient .Medicii ce responsabilitate au?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *