Sari la conținut

Rugăciune către MAICA DOMNULUI pentru copilul tău

Rugăciune către  MAICA DOMNULUI să facem  pentru copiii noştri, pentru că ea este  Ocrotitoarea noastra la Dumnezeu.  Chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei, spune  Cuviosul Siluan Athonitul.

(…) Ea viaza in ceruri si vede neincetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uita nici pe noi, sarmanii, si acopera cu milostivirea ei tot pamantul si toate noroadele. Si pe aceasta Preacurata Maica a Sa Domnul ne-a dat-o noua. Ea este bucuria si nadejdea noastra. Ea este Maica noastra dupa duh si, ca om, e aproape de noi dupa fire si tot sufletul crestinesc e atras spre ea cu iubire”. (Cuviosul Siluan Athonitul,  “Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei”, Editura Deisis)

 

 In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

 Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
 Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

 Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
 Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

 Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin. 

  O, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, care ai ascultat de atatea ori dumnezeiestile invataturi pe care le-a propovaduit Preaiubitul Tau Fiu, ajuta-i pe toti parintii binecredinciosi, ca si pe toti cei care au grija de cresterea sufleteasca si trupeasca a copiilor, sa priceapa cuvintele pline de putere ale Sfintei Scripturi, ca sa se poata ruga Tie: Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 

 Nu poate limba omeneasca sa spuna cuvinte mai minunate decat cele pe care le-a rostit Fiul Tau, cuvinte care stralucesc ca niste faclii pe paginile Evangheliei. Ca sa indrageasca aceste cuvinte, o, Nascatoare de Dumnezeu, acopera-i cu harul tau pe copii si pe cei care se roaga Tie pentru ei:

Povatuieste copiii sa fie saraci cu duhul, ca a lor sa fie Imparatia cerurilor;
Povatuieste copiii sa fie flamanzi si insetati de dreptate, ca asa se vor satura;
Povatuieste copiii sa fie blanzi, ca asa vor mosteni pamantul;
Povatuieste copiii sa fie milostivi, ca asa se vor milui;
Povatuieste copiii sa fie curati cu inima, ca asa Il vor vedea pe Dumnezeu;
Povatuieste copiii sa fie facatori de pace, ca asa fii ai lui Dumnezeu se vor chema;
Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 

 Minunate sunt lucrurile pe care le-a facut Dumnezeu si minunate sunt virtutile pe care le dobandesc credinciosii, virtuti pe care le cerem si pentru parintii si pentru copiii care Ii inalta lui Dumnezeu cantarea: Aliluia!

 

 Tu, Fecioara, salas al virtutilor si ocrotitoare a celor ce duc lupta cea grea cu patimile si cu diavolii, asculta rugaciunile noastre, ale celor ce ne rugam Tie:

Povatuieste copiii sa iubeasca cele bune si toate virtutile crestinesti;
Povatuieste copiii sa implineasca cu smerenie poruncile Domnului;
Povatuieste copiii, hranindu-i cu laptele intelepciunii dumnezeiesti;
Povatuieste copiii sa asculte indrumarile bune pe care le primesc;
Povatuieste copiii sa fie intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii;
Povatuieste copiii sa vada in toti oamenii chipul lui Dumnezeu;
Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 

 Multi copii au ramas orfani si nu are cine sa le arate dragostea parinteasca. Ia-i in ocrotirea Ta, incalzind inimile celor din jurul lor pentru a-i creste cu dragostea pe care numai Tu le-o poti insufla, pentru ca ei sa Ii cante lui Dumnezeu cantarea: Aliluia!

 

 Pentru toti copii orfani sau parasiti de parinti, care plang dupa dragostea parinteasca, rabdand foame, sete si frig, si pe care vrajmasul diavol i-a intinat cu nenumarate patimi, ca si pentru copiii nostri, ne rugam Tie, Preasfanta Maica, stiind cat de puternica este ocrotirea Ta:

Povatuieste copiii sa caute dragostea la Cel ce este Dragoste;
Povatuieste copiii sa inteleaga ca Parintele Ceresc este adevaratul lor Parinte;
Povatuieste copiii, tamaduindu-le ranile si mangaindu-le prea multele dureri;
Povatuieste copiii, trimitand o raza de lumina peste sufletele lor suferinde;
Povatuieste copiii, alinandu-le tristetea si daruindu-le sa cunoasca bucuria;
Povatuieste copiii ca sa afle calea mantuirii;
Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 

 “Femeie, iata fiul Tau!”, ti-a zis de pe cruce Mantuitorul, aratand spre Sfantul Apostol Ioan, ucenicul iubit, dar si spre fiecare din crestinii care, lupta cea buna ducand, nu se lasa biruiti, ci Ii canta lui Dumnezeu: Aliluia!

 

 Sa se bucure credinciosii si sa se veseleasca si nimeni sa nu le stea impotriva, stiind ca mare ajutor au de la Maica Domnului nostru, Maica rugaciunii si a evlaviei, care asculta cu indurare cererile inaltate din adancul inimii:

Povatuieste copiii sa-ti cante “Bucura-te, cea plina de har, Domnul este cu Tine!”;
Povatuieste copiii, aducandu-i la cunostinta minunilor Tale;
Povatuieste copiii, vadindu-te Maica a lor si a celor ce te lauda;
Povatuieste copiii sa Il iubeasca pe Hristos, Mantuitorul lumii;
Povatuieste copiii sa faca voia Fiului Tau si Dumnezeului nostru;
Povatuieste copiii, crescandu-i ca pe niste fii ai Parintelui Ceresc;
Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 

 De Tine se bucura toata faptura, cerul si pamantul, ingerii si sfintii care stau imprejurul Tau si ii ocrotesc pe alesii Tai, fiindu-le zid de aparare impotriva celor ce ii impiedica sa Ii cante lui Dumnezeu: Aliluia!

 

 In aceasta lume, in care ispititorul ne aduce inainte chipuri ale faradelegii, mare nevoie avem de chipurile celor placuti lui Dumnezeu care au mers pe calea cea ingusta si au primit rasplata mult dorita; si noi, stiind aceasta, Te rugam:

Povatuieste copiii, cu Sfintii cei din veac, care s-au invrednicit a vedea slava lui Dumnezeu;
Povatuieste copiii, cu soborul Apostolilor care au raspandit Evanghelia pana la marginile pamantului;
Povatuieste copiii, cu Sfintii Ierarhi care dascali ai dreptei credinte au fost si minuni au savarsit;
Povatuieste copiii, cu cetele Mucenicilor care prin botezul sangelui au luat cununa nemuririi;
Povatuieste copiii, cu Sfintii Preacuviosi care prin nevointa ingeri in trup s-au aratat;
Povatuieste copiii, cu toti Sfintii la care alergam pentru rugaciune si ajutor;
Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 Cine nu va intelege frumusetea Bisericii? Cine va voi sa se afle in afara ei, vazand lumina pe care o raspandeste? Numai cei ce aleg intunericul, intunecati de mandrie diavoleasca, si nu vor sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!

 

 De mare dar s-au invrednicit la Botez copiii care au devenit madulare ale Bisericii prin unirea cu Hristos. Sfanta Fecioara Maria, Maica a Domnului, ca sa-i inveti sa nu se lipseasca de binefacerile acestui dar, ne rugam Tie asa:

Povatuieste copiii sa ramana pana la sfarsitul vietii in dreapta credinta;
Povatuieste copiii ca vietuind in ea, roade bineplacute lui Dumnezeu sa aduca;
Povatuieste copiii sa iubeasca slujbele Sfintei Biserici si sa nu se lipseasca de dulceata lor;
Povatuieste copiii sa citeasca Sfintele Scripturi si cartile de folos duhovnicesc;
Povatuieste copiii sa respinga sfaturile mincinoase ale necredinciosilor;
Povatuieste copiii sa stea tari impotriva invataturilor urate lui Dumnezeu;
Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 

 O, Preasfanta Fecioara, roaga-L pe Iubitorul de oameni Dumnezeu sa trimita peste copii darurile Duhului Sfant: duhul intelepciunii, duhul intelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu si duhul bunei-credinte, ca sa te cinsteasca si sa cante impreuna cu noi: Aliluia!

 

 Avand porunca si putere de la Dumnezeu sa ducem o viata de sfintenie si intelegand aceasta ca pe o chemare de capatai, indraznim a ne ruga Tie:

Povatuieste copiii sa primeasca darurile Mangaietorului;
Povatuieste copiii ca in tot locul sa implineasca voia Fiului lui Dumnezeu;
Povatuieste copiii sa urce in fiecare zi pe scara virtutii;
Povatuieste copiii sa se arate vrednici sa fie numarati in ceata alesilor Tai;
Povatuieste copiii ca din tinerete sa se gandeasca la moarte, pentru a gusta adevarata viata;
Povatuieste copiii ca prin rugaciune si purtarea crucii sa se sfinteasca;
Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 

 Multi dintre cei care si-au pus nadejdea in puterile lor, si nu in Dumnezeu, au cazut in patimi si si-au intinat sufletele, dar noi, nadajduind in ajutorul Tau, ne rugam Tie sa pazesti curatia copiilor, ca sa cante lui Dumnezeu pana la sfarsitul vietii: Aliluia!

 

 Stiind ca vrajmasul diavol nu conteneste a cauta sa-i rupa pe oameni de trairea duhovniceasca, incercand sa spurce pana si curatia sufleteasca a copiilor asupra carora sta binecuvantarea lui Dumnezeu, te rugam, o, Maica a lui Dumnezeu:

Povatuieste copiii cum sa traiasca pentru ca la Infricosatoarea Judecata sa fie izbaviti de vesnicele chinuri;
Povatuieste copiii sa deosebeasca ce este bine de ce este rau in fata lui Dumnezeu;
Povatuieste copiii sa urasca pacatul si toata faradelegea;
Povatuieste copiii sa se fereasca de necuratele si ucigatoarele patimi;
Povatuieste copiii sa fie preaintelepti impotriva mestesugirilor diavolesti;
Povatuieste copiii sa privegheze si sa se roage ca sa nu cada in ispita;
Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 

 Stiind ca mare bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste, ne rugam Tie, Maica Preasfanta, degraba sa-i ridici cu milostivirea Ta pe copiii care din lucrarea vrajmasului vor aluneca in pacat, ca sa Ii cante lui Dumnezeu cu zdrobire de inima: Aliluia!

 

 Prea mult a suferit fiul risipitor cand, lepadandu-se de tatal sau, si-a risipit viata departe de casa sa, si mult s-a veselit cand a fost primit inapoi cu bratele deschise. Te rugam, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ca ori de cate ori vor cadea in pacat sa ii ridici pe copiii pentru care cadem la milostivirea Ta:

Povatuieste copiii ca in tot locul sa se fereasca de cursele vrajmasului;
Povatuieste copiii ca, de vor cadea in ispite, fara sovaiala sa se ridice;
Povatuieste copiii ca, de se vor rataci, fara zabovire sa se intoarca la Dumnezeu;
Povatuieste copiii ca, de se vor intina, prin botezul lacrimilor de pocainta sa-si curateasca sufletele;
Povatuieste copiii ca prin spovedanie curata sa ia dezlegare de pacate;
Povatuieste copiii ca dupa fiecare poticnire sa puna iarasi inceput bun mantuirii;
Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 

 Nu poate mintea omeneasca sa priceapa cu usurinta pentru ce Dumnezeu ingaduie incercarea copiilor prin boala si suferinta. Pentru aceasta, avandu-te pe Tine Grabnica Ajutatoare, alergam la Tine si Te rugam sa le alini suferintele cu darul Tau, ca sa nu uite a-I canta lui Dumnezeu: Aliluia!

 

 Dumnezeu, Cel ce randuieste toate spre mantuirea oamenilor si nimic nu se intampla fara voia Sa, ingaduie ca bolile sa intunece bucuria copiilor si sa o preschimbe in intristare, iar noi, cunoscand ca nu este incercare in care sa nu-ti poti arata puterea, Maica Preamilostiva, strigam catre Tine:

Povatuieste copiii sa primeasca incercarile cu nadejde in Dumnezeu;
Povatuieste copiii sa ceara vindecarea de la Doctorul sufletelor si al trupurilor;
Povatuieste copiii sa poarte fara cartire crucea bolii, daca aceasta e voia lui Dumnezeu;
Povatuieste copiii cum sa dobandeasca cununa rabdarii;
Povatuieste copiii sa nu se lase biruiti de deznadejde;
Povatuieste copiii sa nadajduiasca in mila Parintelui Ceresc;
Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 

 Nepriceputi si lipsiti de darul povatuirii stiindu-ne, ne indreptam inimile spre Tine, Preasfanta Fecioara, ca luminati de Tine sa-i invatam pe copii sa duca o viata curata si sfanta, o viata in care sa se vada lucrarea lui Dumnezeu, ca sa cantam cantarea de slava: Aliluia!

 

 Nu dorim pentru copii doar bunatatile degrab trecatoare ale lumii acesteia, ci mai ales bunatatile cele duhovnicesti, care nu se vor lua de la ei. Pentru aceasta ne rugam Tie:

Povatuieste copiii sa-L iubeasca pe Dumnezeu ca pe Parintele lor;
Povatuieste copiii sa-i iubeasca pe oameni ca pe fratii lor;
Povatuieste copiii sa inchine Domnului fiecare zi a vietii lor;
Povatuieste copiii sa marturiseasca prin fapte bune dreapta credinta;
Povatuieste copiii sa fie temple vii ale Duhului Sfant;
Povatuieste copiii ca lumina lor sa lumineze inaintea oamenilor astfel incat acestia sa se indrepte spre Dumnezeu;
Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 

 Desarta este lumea aceasta, cu toate placerile ei cele amagitoare, si desarte sunt gandurile celor care nu inseteaza dupa Imparatia cea vesnica, dupa Raiul unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, in care au ajuns cei care au cantat cu umilinta: Aliluia!

 

 Maica iubitoare de fii, care stralucesti cu putere langa tronul Fiului tau, mijloceste pentru toti copiii care nu au fost botezati, ca sa primeasca lumina Nasterii celei de Sus, iar cei care au primit-o sa traiasca o viata de evlavie, pentru ca sa le fie deschisa poarta spre Imparatia Cerurilor:

Povatuieste copiii sa doreasca mostenirea vietii vesnice;
Povatuieste copiii sa mearga pe calea cea stramta a poruncilor spre Ierusalimul cel Ceresc;
Povatuieste copiii sa caute bucuria celor scrisi in Cartea Vietii;
Povatuieste copiii sa pazeasca cuvantul lui Dumnezeu, ca sa fie partasi fericirii Raiului;
Povatuieste copiii sa se nevoiasca pentru dobandirea mantuirii;
Povatuieste copiii sa duca o viata aleasa pentru a pregusta bunatatile vietii vesnice;
Povatuieste copiii, Preasfanta Fecioara, aratandu-Te Maica a celor care Te cinstesc!

 

 O, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care Te-ai aratat facatoare de minuni pentru a-i ajuta pe cei ce au alergat la Tine, acopera-i cu Sfantul Tau Acoperamant pe copiii pentru care ne rugam sa mearga pe calea mantuirii, ca sa cantam impreuna cu Sfintii: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: