Salata verde, alimentul-minune al primăverii

Salata verde, alimentul-minune al primăverii
Salata verde, alimentul-minune al primăverii

Salata verde este una dintre primele legume care apar primăvara și care, prin conținutul ei, revigorează, stimulează pofta de mâncare și curăță organismul la ieșirea din iarnă.

Salata (Lactuca sativa) este o plantă legumicolă anuală sau bienală, din familia Asteraceelor. Provine din Egipt, unde a fost cultivată pentru prima dată în urmă cu peste 3.000 de ani. A fost preluată de greci și de romani și răspândită apoi în toată Europa. Salata verde se cultivă la noi în țară de peste o mie de ani. Există aproximativ șase soiuri de salată verde.

Frunzele de salată verde sunt o sursă excelentă de substanțe nutritive, conținând vitaminele A, C, B1, B2, K, E și minerale, precum potasiu, fier, cupru, fosfor și molibden.

Salata verde se consumă, ca atare, în sandvișuri sau sub formă de salată în amestec cu alte legume sau verdețuri. Prin fierbere, vitaminele sunt distruse aproape complet.

Frunzele de salată găzduiesc numeroși fitonutrienți necesari pentru un metabolism optim. Nivelul considerabil mare de vitamina C, E, B6 și acid folic, nutrienți-cheie, mențin un sistem imunitar sănătos și reduc riscul de obezitate, de boli cardiace și de alte boli cronice. Substanțele care dau frunzelor de salată gustul amărui au proprietăți miraculoase, mai ales atunci când salata este consumată constant, în cantități mai mari. Salata verde ne oferă antioxidanți puternici anticancerigeni.

Zeaxantina ce se găsește în salata verde este un important carotenoid ce asigură protecție împotriva degerenescenței maculare datorate vârstei, prin filtrarea luminii excesive la nivelul ochilor.

Prin potasiul conținut, o componentă importantă a celulelor și fluidelor corpului, ajută la controlul ritmului cardiac și al tensiunii arteriale. Betacarotenul din salata verde face din aceasta un real ajutor în prevenirea și reducerea riscului de a avea boli de inimă, dar și cancer, accidente vasculare sau cataractă.

Prezența lectucarimului în salata verde îmbunătățește calitatea somnului și ne ajută să ne odihnim, salata fiind astfel indicată și la mesele de seară. Sărurile de zinc din componența salatei ne ajută să combatem stresul. În plus, salata verde poate trata durerile de cap.

Mulți dintre nutrienții pe care îi conține salata verde ajută la prevenirea osteoporozei și la îmbunătățirea structurii osoase. Salata este o sursă bogată de vitamina K, cea care are un rol important în creșterea masei osoase și previne osteoporoza.

Salata verde previne anemia. Prin conținutul de cupru și fier, ajută la formarea celulelor roșii din sânge, ducând la creșterea valorilor hemoglobinei din sânge. Este folosită ca tonic excelent pentru persoanele diagnosticate cu anemie. Specialiștii afirmă că absorbția fierului din salata verde este mult mai mare decât cea din suplimentele care conțin fier.

În cazul pacienților care suferă de Alzheimer, salata verde are un rol esențial deoarece limitează daunele neuronale de la nivelul creierului.

Deoarece are în compoziția sa acid folic, care previne instalarea anemiei în timpul sarcinii, salata verde este recomandată femeilor însărcinate.

Fiind bogată în fibre, consumul de salată previne constipația și ajută la detoxifierea colonului. Poate fi folosită cu succes pentru vindecarea altor tulburări gastrointestinale. Enzimele naturale care se găsesc în salată ne ajută să avem o digestie bună. Amestecând suc de salată cu suc de lămâie, suc de mentă și miere de albine, putem obține un medicament eficient care tratează greața, vărsăturile, balonările și indigestia.

Săracă în calorii și cu un conținut ridicat de fibre, vitamine și minerale, salata verde este ideală pentru curele de slăbire.

Datorită conținutului mare de vitamina C, mărește rezistenta la infecții și virusuri. Este indicat consumul acesteia în amestec cu alte legume crude. Astfel, vitaminele sunt conservate iar organismul le absoarbe eficient.

Pentru consum, este indicată salata de culoare verde aprins, chiar verde închis, deoarece, cu cât este mai închisă la culoare, cu atât este mai bogată în nutrienți. Salata verde se păstrează foarte bine la frigider în pungi sau cutii de plastic.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *