Şapte români au fost salvați de sângele unor nemți, polonezi și belgieni. Unde poți dona ca să ajuți bolnavii de leucemie și ca să afli dacă ai boli contagioase

Şapte români au fost salvați de sângele unor nemți, polonezi și belgieni. Unde poți dona ca să ajuți bolnavii de leucemie și ca să afli dacă ai boli contagioase
Şapte români au fost salvați de sângele unor nemți, polonezi și belgieni. Unde poți dona ca să ajuți bolnavii de leucemie și ca să afli dacă ai boli contagioase

România a intrat în rândul lumii. Avem Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, iar bolnavii români au șanse mari să fie tratați și vindecați chiar în țară.

Anul acesta, prin intermediul Registrului Donatorilor de Celule Stem, 7 pacienți care aveau nevoie de un transplant și pentru care nu s-au identificat donatori compatibili în familie, au fost transplantați cu succes în cele trei centre de transplant din țară: 3 pacienți la Institutul Clinic Fundeni, 2 pacienți La Spitalul de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu” din Timișoara și 2 pacienți au fost transplantați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Toți cei șapte pacienți au avut donatori din străinătate: Germania, Polonia și Belgia.

Un număr de 25 de pacienți așteaptă să fie identificat un donator compatibil în vederea realizării transplantului. Șapte pacienți care au deja un donator compatibil confirmat vor beneficia de un transplant de celule stem hematopoietice în următoarea lună.

În cadrul campaniei de comunicare ”Donează o șansă la viață!”, Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină București și Asociația Salvatorilor Voluntari în Situații de Urgență a demarat o serie de evenimente de  promovare a donării de celule stem hematopoietice, în trei parcuri din Bucureşti și în trei localități din județul Constanța.

În trei locații din județul Constanța va fi amplasat ”Centrul mobil de donare” – un autocar medicalizat echipat și dotat special. Pentru cei care vor să afle mai multe despre donarea de celule stem sau vor să devină donatori, caravana mobilă va fi pentru patru zile pe litoral – la 2 Mai, Mangalia și Constanța.

La faţa locului, persoanele care doresc să se înscrie ca donatori vor putea fi testate pe loc și vor putea afla gratuit ce grupă de sânge şi ce tip de Rh au. Rezultatele analizelor pentru depistarea bolilor infecțioase care se pot transmite prin sânge, printre care HIV/SIDA, hepatită B, hepatită C, sifilis, vor fi transmise prin poştă sau e-mail.

În zona unde este amplasat ”Centrul mobil de donare” vor fi instalate banere ale campaniei și un cort publicitar unde cei interesați vor primi informații despre donarea de celule stem. Pentru cei care doresc de asemenea, vor fi oferite gratuit servicii medicale de măsurarea tensiunii arteriale, pulsului și glicemiei. Promovarea evenimentului va fi facută de grupuri de voluntari, sub cordonarea RNDVCSH.

Caravana ”Donează o șansă la viață!” va fi zilnic între orele 14.00 și 22.00, în următoarele locații:

15 august: 2 Mai – în fața sediului administrativ al primariei Limanu

16 august: Mangalia – în centrul vechi la Casa de cultură a municipiului Mangalia

17-18 august: Constanța – la intrarea în zona portului turistic Tomis

Pentru mai multe informaţii despre donarea de celule stem hematopoietice, puteți suna la  TelVerde 080 088 STEM (7836), număr apelabil din  reţeaua Romtelecom, sau accesa site-ul www.registru-celule-stem.ro și pagina de facebook registru-celule-stem sau contacta Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice sau vă puteți adresa direct unuia dintre cele 18 centre ale donatorilor de celule stem.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. Salvati „de sangele unor nemti”? Si cine i-a salvat „de sange”?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *