Sari la conținut

Pe timpul verii, când se ating temperaturi caniculare, aparatul cardiovascular şi cel respirator sunt suprasolicitate. Pentru a se evita stările de leşin sau alte probleme de sănătate, este important să nu încărcăm și sistemul digestiv cu alimente grele.

Sarea este primul element periculos ce duce la încălzirea corpului într-o zi caniculară. “Nu trebuie să se facă abuz de sare pe perioada verii. Trebuie apelat la ea cât mai puţin cu putinţă”, explică nutriţionistul Bogdan Guinea.

Carnea prăjită, cu excepţia celei de peşte, nu ajută nici ea corpul să se răcorească. De asemenea, există şi legume “fierbinţi”, care îngreunează mult digestia. “Pe această listă se află varza, conopida, ciupercile şi andivele”, enumeră specialistul în nutriţie.
La polul opus, pe lista legumelor “răcoroase” se află, printre altele, castraveţii, fasolea verde şi spanacul.

Fructele de evitat pe perioada verii sunt cireşele, caisele şi nucile de cocos. În cazul alunelor şi al nucilor, acestea trebuie consumate în cantităţi moderate.

Nici lactatele sau brânzeturile grele nu sunt indicate în această perioadă. “Dacă trebuie să se consume ceva din această categorie, este bine să se apeleze doar la telemea”, spune specialistul. El recomandă celor afectaţi de caniculă să fie moderaţi şi în privinţa consumului de dulciuri, care împiedică organismul să se aerisească.
Cazurile de toxiinfecţie alimentară sunt frecvente în perioadele cu temperaturi extreme, iar într-o astfel de situaţie e indicat regimul alimentar: un grătar din carne uşoară, cereale, legume şi telemea.

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel