Sari la conținut

Șase adevăruri despre căsătorie pe care nu ți le spune nimeni

„Oamenii sunt surprinși că și cele mai intime relații au dedesubturi, lucruri care așteaptă să fie descoperite”, afirmă Kim Lundholm-Eades, psihoterapeut specializat în probleme de cuplu, citat de Web MD.

1.Reproșuri

„Multe persoane mărturisesc că simt intens nevoia să-i reproșeze partenerului lucruri mărunte. Surprinzător este că înainte de căsătorie nu credeau că vor deveni pisălogi”, spune Terry L.Orbuch, profesor la Institutul de Cercetare Socială al Univesității din Michigan, care a efectuat mai multe studii pe acestă temă.

Dacă nu sunt discutate, problemele domestice, tabieturile celuilalt sau alte probleme „mărunte” degenerează.

2. Familia contează mai mult decât s-ar fi așteptat

Deși cred că pot negocia foarte bine relația cu socrii, după căsătorie, acest lucru se poate dovedi surprinzător de greu. „Cea mai dificilă parte a mariajului meu a fost gestionarea relației dintre familiile noastre. De exemplu, soacra mea era foarte posesivă, mă trata ca pe fiica pe care nu o avusese. Mie mi se părea mai degrabă o șaradă dacă intram în jocul acesta”, mărturisește Michelle, 31 de ani, căsătorită de șase ani.

Foarte multe cupluri sunt, de asemenea, surprinse de asemănările dintre căsnicia lor și cea a părinților.”Cuplurile adesea subestimează istoricul familial. Convingerile lor despre căsătorie pot fi inițial foarte diferite de cele ale părinților, pentru ca ulterior să se comportă la fel ca ei. Se ceartă din aceleași motive, gestionează la fel problemele”, atrage atenția specialistul Orbuch.

3. Problemele se dublează

Foarte multe cupluri cred că problemele se rezolvă mai ușor în doi. Ulterior, realizează că, de fapt, problemele se dublează. „Totul se împarte în cuplu, inclusiv problemele, ceea ce poate fi și mulțumitor, dar și stresant”, mărturisește David, 36 de ani, căsătorit de cinci ani.

Cuplurile participante la studii au mărturisit că nu se așteptau la un volum atât de mare de „probleme” înainte de căsătorie și nu credeau că pentru a menține o căsnicie fericită trebuie să facă eforturi, să se deconecteze de la problemele curente și să discute și despre aspirații, sentimente și planuri de viitor.

4. Complimentele sunt cheia

Chiar și experții se declară surprinși de importanța complimentelor într-o relație pe termen lung. „Este necesar ca partenerul să-ți acorde importanță, să simți că ești iubit. Nu trebuie să te străduiești să cauți complimente, poți să-i mulțumești că te-a jutat la curățenie sau poți să-i reamintești că îl iubești”, sfătuiește psihoterapeutul Eades.

5. Căsnicia nu tratează frustrările preexistente

Un mariaj fericit nu suplinește un job stresant , problemele de sănătate, depresiile și alte probleme preexistente căsătoriei. Multe greutăți sunt puse însă gratuit pe seama celuilalt. „Este întotdeauna mai ușor să-i învinovățești pe alții pentru problemele tale”, explică cercetătorul Orbuch.

6. Căsnicia crește „anduranța” în cuplu

„Am trecut în doi peste probleme pe care nu credeam să le pot depăși vreodată”, mărturisește Patrick, 37 ani, căsătorit de șase ani.

„Când apar dificultăți în familie, precum boli severe, probleme ale copiilor, soții își dau seama că, de fapt, toate celelalte probleme sunt mici și descoperă adevăratele valori”, explică psihoterapeutul citat de Web MD.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: