Secţia de Cardiologie de la Marie Curie funcţionează la întreaga capacitate!

Secţia de Cardiologie de la Marie Curie funcţionează la întreaga capacitate!
Secţia de Cardiologie de la Marie Curie funcţionează la întreaga capacitate!

Secţia de Cardiologie de la Marie Curie este singura secţie de cardiologie cu internare din Bucureşti dedicată exclusiv copiilor.

Renovarea spaţiului care găzduieşte secţia s-a încheiat în 2012, aceasta primind pacienţi de la începutul anului 2013. Acum funcţionează la întreaga capacitate.

În 2011, la Marie Curie nu puteau fi internaţi copii cu afecţiuni cardiologice: spitalul nu avea medici de specialitate, iar spaţiul Cardiologiei fusese dezafectat. În 2012 au fost angajaţi medici (dintre cei mai buni!), iar din 2013 cel mai mare spital de copii din ţară are, în sfârşit, spaţiul potrivit unde să primească pacienţii care au nevoie de internare.

Renovarea secţiei

Spaţiul a fost reîmpărţit, există acum 4 saloane, un cabinet, o sală de tratamente şi anexele necesare. Saloanele sunt refăcute, cu console individuale pentru gaze medicale, monitoare şi aparatură, instalaţii noi, şi mobilă parţial înnoită.

Ministerul Sănătăţii a contribuit major, prin Programul de dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, cu aparatură vitală pentru buna funcţionare a Secţiei (ecograf, monitoare).

Situaţia actuală

După modernizare, secţia poate primi până la 10 copii cu vârste între câteva luni şi 18 ani şi a îngrijit, de când a fost dată în folosinţă, în ianuarie 2013, în jur de 300 de copii, fiind, de altfel, singura secţie de cardiologie cu internare din Bucureşti dedicată exclusiv copiilor.

La Marie Curie sunt acum primiţi pentru diagnosticare copii din toată ţara, dar pot fi şi internaţi copiii care au nevoie de investigaţii mai amănunţite, de echilibrare cardiacă, copiii aflaţi „în drum” spre operaţie sau pacienţii operaţi, dar cu complicaţii.

„Secţia de Cardiologie de la Marie Curie e echivalentă cu orice secţie de felul acesta din Europa. Ministerul a alocat recent încă 200.000 euro pentru aparatura de aici.

Pe de alta parte, discuţia despre cardiochirurgia de la Marie Curie este complexă. Conducerea spitalului a fost schimbată recent tot din cauza asta. Cardiologia e parte din acest proiect mai mare. La nivelul Ministerului s-a decis că orice ar fi necesar pentru cardiochirurgie, vom face.” – a spus Victor Mora, Consilier al Ministrului Sănătăţii

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. Florin STANESCU says:

    Asa fratilor ! Chiar se poate !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *