Simpozion internațional despre autism și ADHD

Simpozion internațional despre autism și ADHD
Simpozion internațional despre autism și ADHD

Pe 18 octombrie, Galațiul este gazda unui simpozion internațional, în care medici psihiatri de renume vor vorbi despre autism şi despre sindromul ADHD atât la copil cât şi la adult.

Simpozionul “L’Autisme et le TDAHchez les enfants et les adultes” va avea loc miercuri, 18 octombrie, începând cu ora 10.00, la sala de la Grădina Botanică din Galați. La eveniment vor participa, printre alții, Prof. univ. dr. Manuel Bouvard și psihologul Claire Griffe, care vor prezenta informații de ultimă oră despre autism şi sindromul ADHD atât la copil cât şi la adult. Coordonatorul acestui program este Conf. univ. dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru la Spitalul Elisabeta Doamna Galaţi.

”Acest simpozion îşi găseşte utilitatea în încercarea armonizării criteriilor diagnostice şi terapeutice la nivel global şi mai ales european, cu atât mai mult cu cât ghidurile de diagnostic româneşti nu recunosc diagnosticul de autism la adultul tânăr. Simpozionul face parte dintr-o serie de manifestări, ca rezultat al unui proiect amplu de colaborare încheiat între Universitatea Dunărea de Jos, Spitalul de Psihiatrie Elisabeta Doamna, Consiliul Judeţean Galaţi, Asociaţia “Dincolo de tăcere”, Université de Bordeaux, Bordeaux Hospital University Center (CHU) şi autorităţile locale regionale din Bordeaux”, a declarat Conf. univ. dr. Anamaria Ciubară.

0 distribuiri
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook