Spanacul, cea mai bună armă împotriva kilogramelor în plus

Spanacul, cea mai bună armă împotriva kilogramelor în plus
Spanacul, cea mai bună armă împotriva kilogramelor în plus

Spanacul ar putea fi o soluţie pentru persoanele care doresc să slăbească, scăzând pofta de dulciuri şi mâncare nesănătoasă cu până la 95%, arată un studiu al cercetătorilor suedezi.

Cercetătorii de la Universitatea Lund din Suedia au descoperit un extract din frunze de spanac, conţinând membranele numite tilacoide, care creşte cu 43% rata scăderii în greutate. Rezultatele au fost obţinute în urma unui studiu realizat pe 38 de femei supraponderale, potrivit dailymail.co.uk.

Cercetarea arată că folosirea de suplimente alimentare care conţin tilacoide încurajează producerea de către organism a hormonilor care dau senzaţia de saţietate şi duce la suprimarea senzaţiei de foame – şi astfel la un control mai bun al apetitului -, la obiceiuri alimentare mai sănătoase şi la o scădere în greutate mai rapidă.

„Studiul a arătat că o băutură cu tilacoide, înainte de micul dejun, reduce pofta de mâncare şi menţine o senzaţie de saţietate mai îndelungată„, a spus Charlotte Erlanson-Albertsson, profesoară implicată în cercetare.

Cele 38 de femei implicate în studiu au fost monitorizate timp de trei luni. În fiecare dimineaţă, participantele la studiu beau o băutură verde. Jumătate dintre femei primeau 5 grame de extract de spanac, iar cealaltă jumătate primeau un placebo, dar niciuna dintre participante nu ştia cărui grup aparţine. Singurele instrucţiuni care le-au fost date voluntarelor au fost să aibă o dietă echilibrată, cu trei mese pe zi, şi să nu urmeze niciun alt regim de slăbire.

Grupul de control a pierdut, în medie, 3,5 kilograme, în timp ce grupul care a primit tilacoide a slabit cinci kilograme în medie. Grupul care a primit extractul de spanac a raportat ca fiind mult mai uşor să respecte un regim de doar trei mese pe zi, fără să simtă nevoia de gustări suplimentare.

Specialiştii spun că extractul de spanac încetineşte gradual digestia, acordând suficient timp hormonului care determină senzaţia de saţietate să fie eliberat în corp şi să semnalizeze creierului că organismul nu mai are nevoie de hrană suplimentară.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *