Sari la conținut

Staţiunile de pe litoral şi din Delta Dunării, luate la puricat

Inspectorii sanitari au început  o acţiune de control  pe litoral şi în Delata Dunării şi va dura  până pe 31 august.

Echipele de control vor verifica respectarea normelor de igienă şi sănătate publică în taberele şcolare şi studenţeşti, arată Ministerul  Sănătăţii.

De asemenea, vor controla respectarea normelor privind apele de îmbăiere naturale, ştranduri, piscine, modul de organizare a posturilor de prim ajutor, precum şi respectarea prevederilor normelor de igienă în unităţile de cazare (hoteluri, moteluri, pensiuni), în special în cele care organizează activităţi similare taberelor şcolare.

Echipele de control vor verifica şi respectarea legislaţiei în vigoare  

„Am înfiinţat un comandament de control, format din 48 de inspectori sanitari, majoritatea detaşaţi din ţară. Scopul acestor acţiuni este de a supraveghea modul în care sunt respectate normele de sănătate publică în unităţile de pe litoral, astfel încât turiştii să îşi poată petrece vacanţele în condiţii de siguranţă, fără riscuri de îmbolnăvire. În cazul în care vor fi constatate deficienţe, se vor aplica măsuri conform legislaţiei în vigoare”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

În staţiunile de pe litoralul românesc funcţionează 450 de unităţi de cazare, 600 de unităţi de alimentaţie publică, patru tabere şcolare, iar în perimetrul Deltei Dunării au fost catagrafiate 220 de unităţi de cazare, 160 de unităţi de alimentaţie publică şi patru tabere şcolare.

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: