Statul în picioare vă ajută să pierdeţi în greutate şi stimulează circulaţia

Statul în picioare vă ajută să pierdeţi în greutate şi stimulează circulaţia
Statul în picioare vă ajută să pierdeţi în greutate şi stimulează circulaţia

Conform unui studiu făcut la Chester University, dacă petreceţi 3 ore în picioare, zilnic, într-un an veţi pierde 3,6 kilograme. Cei care lucrează la birou şi trebuie să stea neapărat în faţa calculatorului, pot folosi un birou mai înalt care să le permită să redacteze documente sau să răspundă la e-mailuri stând în picioare. Până şi celebrul scriitor Ernest Hemingway îşi ţinea maşina de scris pe un asfel de birou, care îi ajungea până la nivelul pieptului şi astfel îşi scria proza în timp ce stătea în picioare.  

Doctorul Buckley de la Departamentul de Ştiinţe Clinice şi Nutriţie este de părere că dacă vom renuţa la scaun în favoarea statuluil în picioare vom reduce riscul de obezitate şi ne vom îmbunătăţi circulaţia. ,,Dacă staţi timp de 3 ore în picioare, veţi arde 144 de calorii. Oamenii au obiceiul să stea jos la birou, în maşină, în faţa televizorului, iar rata metabolică scade la minimum. Acest lucru nu e normal pentru că oamenii sunt construiţi pentru a sta în picioare şi să se mişte”, a adăugat Buckley.

Alte studii făcute anul trecut au descoperit, de asemenea cât de dăunător este sedentarismul. Unele dintre cele mai importante riscuri sunt apariţia diabetului şi decesul prematur, adulţii care petrec 11 sau mai multe ore stând jos zilnic având cu 40% mai multe şanse de a muri în următorii 3 ani, decât cei care stau jos mai puţin de 4 ore pe zi.

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. Salut, se pare ca postasii arata cel mai bine sunt cei mai sanstosi si traiesc 100 de ani .

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *