Sari la conținut

Stresul ne îmbolnăvește inima! Cum îl învingem în mod natural

Stresul este inamicul public numărul 1 al zilelor noastre. Ritmul alert de zi cu zi, presiunea socio-economică, varietatea stimulilor la care oamenii sunt expuși astăzi în permanență, acasă, la serviciu, în parc sau chiar la cinema – toți acești factori creează un mediu de viață în care fiecare dintre noi resimte efectele stresului. Așa se face că stresul – chiar minor – are consecințe serioase asupra stării noastre de sănătate, iar inima are poate cel mai mult de suferit. Cert este că stresul scade cu 20% speranța de viață, susțin statisticile Organizației Mondiale a Sănătății. Dar tot cu certitudine medicii spun că stresul poate fi învins cu mijloace simple, blânde, naturale. În farmacia naturii avem la dispoziție plante cu efecte dovedite antistres: roinița, valeriana, talpa-gâștei, hameiul, păducelul.

De ce stresul afectează inima?

Pentru prima dată, cercetătorii de la Universitatea de Medicină Harvard au descoperit mecanismul prin care stresul provoacă inflamația vaselor de sânge, fenomen care conduce la apariția bolilor de inimă. În condiții de stres, organismul activează un reflex de apărare de tip „luptă sau fugă”, care constă în trimiterea unui flux de adrenalină către inimă, pentru a-i permite corpului să se apere atunci când percepe o amenințare. Dar în același timp, stresul emite semnale și asupra sistemului imunitar, care crește producția de globule albe (leucocite), implicate în apărarea organismului. Din păcate, acest flux constant de leucocite provoacă inflamația arterelor. În cazul în care arterele sunt deja afectate de ateroscleroză, adică sunt îngustate sau obturate, atunci procesul inflamator poate declanșa eliberarea unor cheaguri de sânge. Astfel apare un infarct sau un accident vascular cerebral pe fond de stres.

Stresul perturbă echilibrul întregului organism

Expunerea cronică la stres este un factor de risc pentru numeroase boli: scade apărarea imunitară a organismului făcându-ne vulnerabili în fața infecțiilor, agravează reacțiile alergice, provoacă tulburări digestive, deteriorează memoria și celelalte funcții cognitive, favorizează instalarea depresiei, anxietății, insomniilor sau a altor tulburări psihice, cauzează crize cardiace și atacuri cerebrale. Practic, efectele stresului se manifestă la nivel mental, fizic și emoțional, perturbând echilibrul întregului organism, avertizează cercetătorii de la Harvard, care lucrează acum la descoperirea unui antidot care să inhibe producția de globule albe în caz de stres cronic.
Până atunci însă avem la îndemână soluții simple, naturale și foarte eficiente pentru a ține stresul sub control.

Remedii antistres din farmacia naturii

Remediile blânde din plante sunt ideale pentru restabilirea echilibrului emoțional și normalizarea stării de spirit atunci când ne confruntăm cu perioade de stres cronic. Pentru a ne proteja de efectele nocive ale acestuia, este esențial să avem un somn sănătos, să alungăm gândurile negative, nervozitatea și agitația. Putem reuși toate acestea cu ajutorul următoarelor plante cu efecte dovedite antistres: roinița, valeriana, talpa-gâștei, hameiul, păducelul.
Roinița – ajută la îmbunătățirea stării de spirit, are efect sedativ și antidepresiv și constituie o sursă naturală de vitamina C.
Valeriana – este renumită pentru proprietatea de a relaxa sistemul nervos central, ajută la o adormire rapidă și la un somn profund în timpul nopții.
Talpa-gâștei – susține activitatea sistemului nervos, stabilizează emoțiile reducând neliniștea, teama, nervozitatea, are acțiune analgezică și antispasmolitică.
Păducelul – contribuie la scăderea tensiunii arteriale și a palpitațiilor, protejează inima și sistemul cardiovascular în situații de stres, este dovedit ca tonic cardiac, susține circulația sangvină la nivelul creierului.
Hameiul – ajută la dobândirea unui somn odihnitor, are acțiune calmantă, analgezică și constituie o bună sursă de vitamine din grupul B și E.

Daniela Șerb

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: