Sari la conținut

STUDIU: Un fumător îl costă pe angajator în medie cu 4.600 de euro mai mult decât un nefumător

Un fumător îl costă pe un angajator, în medie, cu aproape 6.000 de dolari (4.600 de euro) mai mult decât un nefumător, arată un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea stat din Ohio, SUA.

Costurile variază între 2.885 dolari (2.200 de euro) şi peste 10.125 dolari (7.730 euro) în funcţie de sectorul de activitate şi de poziţia ocupată de fumător, potrivit autorilor studiului realizat pe angajaţi care lucrează în sectorul privat în diverse domenii de activitate.

Cel mai mult îi costă pe angajatori pauzele de ţigară, care reprezintă o pierdere medie anuală de 3.077 dolari (2.350 euro) per angajat fumător, în timp ce absenteismul este evaluat la 517 dolari (395 euro) per angajat, iar prezenţa de formă a angajatului – a cărui productivitate este mai scăzută din cauza dependenţei sale de nicotină – la 462 dolari (353 euro). Costul suplimentar reprezentând cheltuielile cu sănătatea – pentru angajatorii care fac astfel de asigurări – atinge şi el 2.056 dolari (1.570 euro).

Şi chiar dacă angajatorul câştigă de pe urma fumătorilor în privinţa pensiei, pentru că fumătorii mor mai repede, suma se ridică în final la 5.816 dolari (4.445 euro) pe an pentru fiecare dependent de nicotină.

‘Angajaţii care fumează impun costuri suplimentare semnificative angajatorilor privaţi’, arată cercetătorii, care precizează că studiul este menit să îi ajute pe aceştia în luarea deciziilor în ceea ce priveşte politica faţă de consumul de tutun.

Unele companii americane au luat deja o serie de măsuri, precum cea de a le impune fumătorilor să cotizeze suplimentar la fondul de sănătate. Altele refuză pur şi simplu să îi angajeze sau îi concediază pe angajaţii care nu s-au lăsat de fumat după o perioadă dată.

Studiul a fost publicat de revista Tobacco Control, care face parte din grupul British Medical Journal (BMJ).

Fumătorii reprezintă în prezent aproape o cincime din populaţia adultă americană, în timp ce consumul de tutun este responsabil de moartea a 443.000 de persoane, în fiecare an, în SUA.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel