Sute de analize pentru depistarea HIV falsificate la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu

Sute de analize pentru depistarea HIV falsificate la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu
Sute de analize pentru depistarea HIV falsificate la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu

În cadrul Laboratorului de analize al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, 550 de analize pentru depistarea HIV/SIDA au fost falsificate. Ministrul Sănătății a decis să demareze o anchetă și dacă se dovedeşte că s-au eliberat buletine de analize falsificate, toți cei afectați, vor fi chemați pentru a reface analizele.

Managerul unităţii, Claudia Manu spune că analizele erau necesare pentru obţinerea anumitor documente și au fost semnate de un singur medic, respectiv şeful laboratorului, pe numele căruia va fi făcută plângere penală.

Claudia Manu a spus că la preluarea funcţiei de manager, la sfârşitul anului trecut, a solicitat o anchetă privind analizele medicale făcute în lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2013, concluziile verificărilor fiind că sute de analize medicale pentru HIV au fost falsificate.

Conform sursei citate, analizele medicale au fost avizate de un singur medic, respectiv şeful laboratorului de analize, Adrian Udriştoiu, care este în concediu medical de săptămâna trecută.

Potrivit Mediafax, Manu a precizat că va fi făcută plângere penală împotriva medicului şi că acestuia îi va fi desfăcut conrtractul de muncă atunci când va reveni din concediu.

Ea a mai spus că o parte din vină o au şi persoanele „care au cerut să li se pună parafele că au făcut analizele”.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a dispus ca inspecţia sanitară de stat împreună cu Corpul de Control al ministrului Sănătăţii să se deplaseze de urgenţă la Spitalul Judeţean Tg Jiu şi, împreună cu DSP Gorj, să demareze o anchetă începând de mâine dimineaţă în cadrul Laboratorului de analize al spitalului.

Raportul controlului va fi înaintat ministrului Sănătăţii luni, 20 ianuarie 2014.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a solicitat de urgenţă DSP Gorj ca în această seară să sigileze toate documentele probatorii în vederea efectuării controlului.

În cazul în care se dovedeşte faptul că s-au eliberat buletine de analize falsificate, toate cele 550 de persoane care au primit buletine de analize falsificate, vor fi chemate pentru a reface analizele.

 

Tags: , ,
Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *