Tabagismul este o boală și trebuie tratat ca atare

Tabagismul este o boală și trebuie tratat ca atare
Tabagismul este o boală și trebuie tratat ca atare

Șefa Clinicii de Pneumologie din Târgu Mureș, prof. dr. Gabriela Jimborean, a declarat că tabagismul este o boală și trebuie tratat ca atare și că în acest moment se poate vorbi despre existența unei pandemii tabagice la nivel mondial.

„Putem vorbi de o pandemie tabagică la nivel mondial, și este o boală tabagismul și trebuie prevenită și tratată, nu este un obicei, e o boală consumatoare de sănătate, cu mortalitate ridicată (…) În România, la nivelul populației generale incidența fumatului este de 22%, este un procent aflat în top 10 în Europa, dar nu suntem pe primul loc. În Europa, țările cu fumat pe loc fruntaș sunt Turcia, Ungaria, Ucraina (…) Un studiu făcut de disciplina noastră acum zece ani arăta că dacă în licee aveam până în 48% fumători, ocazionali, la populațiile cu studii medii este de 40% la bărbați și 30% la femei, la populație vârstnică aveam 20%. În urmă cu zece ani, incidența era 37%, pentru ca acum să scadă la 2%”, a declarat dr. Jimborean, cu ocazia lansării proiectului „No smoking building” (instituție fără fumat), care va fi implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Colegiul Medicilor din județul Mureș în parteneriat cu Colegiul Davidson din SUA.

Prof. dr. Gabriela Jimborean a spus că proiectele împotriva fumatului vizează intensificarea măsurilor de educație împotriva fumatului, începând cu școli, universități și terminând cu instituții publice.

„Ceea ce dorim este să intrăm în școli, noi, medicii de pneumologie în primul rând, cu studenții noștri în cadrul stagiului, cu cadrele sanitare de la liceul sanitar, să intrăm în școli de la nivel de liceu, clasele a IX-XII, și în cadrul orelor de dirigenție să informăm acel grup țintă care este reprezentat de adolescenții de 15-18 ani tocmai pentru profilaxie, pentru prevenirea începerii fumatului. În liceu să intrăm odată pe lună la o oră de dirigenție, acest lucru se poate, pentru ca acești tineri să nu înceapă fumatul și să fie capabili să-și sfătuiască părinții și prietenii să nu înceapă să fumeze sau să renunțe la fumat. Dorim îndrumarea celor care doresc să se lase de fumat către centrele de consiliere antifumat”, a menționat prof. dr. Jimborean.

Șefa Clinicii de Pneumologie din Târgu Mureș a afirmat că în SUA se consideră că un dolar adus în prevenție aduce economie 40 de dolari, iar astfel se previn boli care sunt mari consumatoare de fonduri.

Dr. Horațiu Moldovan, secretarul Colegiului Medicilor din județul Mureș, a spus că prin proiectul „No smoking building” se va ajunge la toate instituțiile publice din județul Mureș, astfel încât fumatul să fie descurajat.

„Vrem să descurajăm fumatul în spațiile publice și în general și prin proiectele noastre să conștientizăm riscul la care este expus fumătorul. Dorim să îmbunătățim starea de sănătate a populației și cred că acest lucru trebuie să înceapă de la noi. Și vrem să transmitem un semnal de implicare din partea medicilor pentru că în ultima vreme această breaslă a fost și este blamată din diverse motive. Trebuie să dăm un semnal că ne preocupată acest lucru și de la noi trebuie să pornească promovarea unui stil de viață sănătos”, a susținut dr. Horațiu Moldovan.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. Este o porcarie masonica, intreaga declaratie a „doamnei doctor”. Cititi cartea lui Allen Carr „In sfarsit nefumator”, o sa va convingeti ca este un simplu obicei daunator, ce-i drept, dar veti descoperi si cat de usor este sa scapi de acest obicei oribil !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *