Tot ce trebuie să știți despre cea mai simplă și neinvazivă metodă de depistare precoce a cancerului intestinului gros

Tot ce trebuie să știți despre cea mai simplă și neinvazivă metodă de depistare precoce a cancerului intestinului gros
Tot ce trebuie să știți despre cea mai simplă și neinvazivă metodă de depistare precoce a cancerului intestinului gros

Cancerul intestinului gros este a doua cauză de deces dintre toate tipurile de cancer din Europa şi, anual, în lume mor 700.000 de oameni din această cauză. Conform Globocan 2008, incidenţa anuală a acestei forme de cancer, în ţara noastră, este de 8.696 cazuri noi, fiind pe locul al doilea ca frecvenţă a celor mai întâlnite forme de cancer la ambele sexe.

De asemenea, circa un milion de noi cazuri sunt descoperite anual, în întreaga lume. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât, în comparație cu alte forme de cancer, cancerul intestinului gros poate fi detectat în stadii incipiente și tratat cu șanse reale de vindecare.

Pentru aceasta însă, trebuie aplicate metodele de screening, efectuarea de investigații specifice regulate, chiar și în lipsa oricăror semne de boală. Aceste investigații trebuie inițiate după împlinirea vârstei de 50 de ani, uneori chiar mai devreme dacă medicul o indică, mai ales în cazul persoanelor care prezintă cazuri de boală în familie

Una dintre cele mai simple metode de depistare existentă în acest moment este testul hemocult. Acest test este neinvaziv și nu presupune niciun fel de intervenție medicală, având drept scop depistarea prezenței unei sângerări ascunse în scaun, un indicator foarte util în diagnosticarea precoce a unor afecțiuni intestinale sau chiar a cancerului intestinului gros.

Prezența sângelui în scaun poate fi un simptom al cancerului intestinului gros sau rectului, însă nu toate sângerările de acest fel sunt cauzate de cancer. Afecțiunile care pot duce la prezența de sânge în materiile fecale includ: hemoroizii, colita ulcerativă, fisurile anale, ulcerul duodenal. De aceea, este important ca pacienții să discute cu medicul lor de familie despre aceste investigații și despre cum se poate realiza testul hemocult.

 „Importanța prevenției și depistării precoce a cancerului în general, dar mai ales a cancerului intestinului gros – este primordială pentru sănătatea unei națiuni și a oricărui cetățean. Pentru acest lucru, este important să efectuăm analize de screening specifice în mod regulat. În cazul cancerului intestinului gros, detecția precoce crește șansele pacientului la vindecare. Mai ales, când există această modalitate neinvazivă, de detecție precoce, testul hemocult, este nepermis de mare numărul pacienților diagnosticați tardiv cu această boală. De aceea, ne-am decis să dedicăm luna martie informării publicului asupra pericolului acestui flagel, promovării importanței unui control anual, în special pentru persoanele peste 50 de ani.”, a declarat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

De ce se face testul?

Testul se efectuează pentru diagnosticarea precoce a unor afecțiuni intestinale sau a cancerului intestinului gros sau de rect.

Prezența sângelui în scaun poate fi un simptom al cancerului intestinului gros sau rectului, însă nu toate sângerările de acest fel sunt cauzate de cancer. Afecțiunile care pot duce la prezența de sânge în materiile fecale includ: hemoroizii, colita ulcerativă, fisurile anale, ulcerul duodenal.

Testul pentru determinarea sângerării  ascunse în scaun  mai poate fi folosit pentru indentificarea factorilor cauzatori de anemie sau durere abdominală.

Pregătirea pacientului:

Cu 2-3 zile înainte de efectuarea testului, pacientul trebuie să evite consumul urmaătoarelor alimente, deoarece acestea pot influența rezultatul testului chiar și când nu există sângerări:

– ridichi

– ciuperci

– brocoli

– conopida

– mere

– portocale

–  banane

– struguri

– pepene

De asemenea, pacientul trebuie să evite consumul de:

– carne roșie

– acid-acetilsalicilic (Aspirină)

– suplimente alimentare cu fier sau vitamina C.

Femeile nu trebuie să efectueze testul în perioada menstruală sau dacă suferă de sângerări active cauzate de hemoroizi.

Cum se face testul?

Pentru acest test trebuie folosite șase probe de scaun, din zile diferite. Medicul de familie îl poate instrui pe pacient cu privire la diferitele moduri de obținere a probei de materii fecale.

Testul este o metodă neinvazivă și care nu implică durere, prin care se identifică prezența de sânge anormal în scaun.

 Rezultatele testului :

Un rezultat normal înseamnă nicio schimbare în culoarea  testului și indică faptul că nu s-a găsit sânge în materiile fecale în momentul efectuării testului. Patru din 10 oameni care suferă de cancer al intestinului gros sau al rectului primesc un rezultat pozitiv în urma efectuării acestui test. De aceea, este foarte important ca pacientul să consulte imediat medicul, care va lua în considerare factorii de risc ai pacientului în  interpretarea rezultatelor.

În cazul unui rezultat anormal testul se colorează în albastru și arată faptul că a fost găsit sânge în materiile fecale în momentul efectuării testului. Rezultatele anormale ale acestui test se numesc pozitive.

Dacă testul hemocult iese pozitiv , asta nu înseamnă obligatoriu că pacientul are cancer, deoarece testul prezintă o incidență mare de rezultate fals-pozitive. Testul hemocult pozitiv înseamnă că pacientul trebuie să meargă la medic pentru investigații mai amănunțite

Determinarea sângerării ascunse în scaun  este folosită, în special, ca metodă de diagnosticare precoce a cancerului intestinului gros și al rectului.

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

4 Comments

  1. cea mai buna metoda se numeste COLONOSCOPIE.TI-A GASIT CEVA, IN ACEL MOMENT ITI SCOATE CE A GASIT SI II FACE BIOPSIA.

  2. @mango, in articol se vorbea de o metoda invaziva.
    colonoscopia e gold standard dar e scumpa, iar pregatirea si investigatia sunt neplacute.

  3. Dupa ce esti suspect in analizele de scaun mergi la colonoscopy ~$2500 in US. Te semi anesteziaza iti introduce o sonda cu camera vidio. Pacientul poate urmari pe ecran propriul intestin. Daca gaseste ceva in faza incipienta de cancer il poate distruge cu ajutorul sondei.Daca este ceva mai avansat trebuie sa mergi la operatie pina nu se imprastie cancerul in tot corpul.Colonosopia nu este dureroasa iar operatia se face prin citeva mici gauri cu anestezie totala.In aceiasi zi trebuie sa te plimbi pt evitarea cheagurilor de singe

  4. Daca esti suspect la analize de cancer de colon mergi la colonoscopie. Costa in jur de $2500. Te semi anesteniaza iti intoduce o sonda cu camera vidio.Nu este dureroasa.Poti urmari pe ecran propriul intestin.Daca gaseste ceva in stare incipienta poate fi distus cu ajutorul acestei sonde.Iar daca este ceva mai avansat mergi la operatie inainte de imprastiere in corp.Operatia prevede ceva gauri mici in abdomen cu anestezie totala.Apoi in aceiasi zi trebuie sa te plimbi pt evitarea cheagurilor de singe.Nu este nevoie de radiatii dupa operatie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *