Trei obiceiuri care vă strică vederea. Plus: exerciții pentru ochi

Trei obiceiuri care vă strică vederea. Plus: exerciții pentru ochi
Trei obiceiuri care vă strică vederea. Plus: exerciții pentru ochi

Orele petrecute in fata computerului, cititul, stresul si tensiunea pot afecta acuitatea vizuala.

Vederea se deteriorează în mod natural, începând încă din primul an de viață, dar unele lucrurile pe care le facem zi de zi ne pot trimite în cabinetul medicului oftalmolog mai devreme decât este cazul.

1. Purtarea ochelarilor de vedere. “Lentilele cu minus sunt cele mai prescrise, dar și cele mai puțin eficiente în a stopa progresul miopiei”, crede profesorul B. May, cercetător al fundației care desfășoară Programul Optometric din SUA. Colegul său, M.H. Birnbaum, spune că pacienții ajung să se obișnuiască cu ochelarii, boala evoluează, iar medicul este nevoit să-i prescrie lentile mai puternice. ”Ochelarii au același efect pe care-l are un plasture pus pe rană”, explică acesta.

2. Cititul este pe cât de important pentru cultura generală, pe atât de distructiv pentru ochi. Atunci când citim câteva ore în continuu, atingem așa-numitul „punct de stres”, caracterizat prin disconfort și chiar usturime. Potrivit Asociației Americane Optometrice, astfel de probleme apar încă din primii ani de școală, iar până la 20 de ani se instalează deja miopia. Așa se explică faptul că, majoritatea purtătorilor de ochelari sunt oameni educați, au o slujbă care necesită lucrul la calculator etc.

3. Munca la calculator este, de departe, cel mai nociv obicei pentru sănătatea ochilor. Poate da dureri de cap, iritații ale ochiului, vedere dublă ori sensibilitate la lumină. Pentru a minimaliza pericolul expunerii la calculator, oftalmologii americani au inventat regula de 10. Concret, pentru fiecare zece minute petrecute în fața monitorului, o persoană trebuie să privească 10 secunde în altă parte.

 Exerciții care îmbunătățesc vederea:

 Asezati palmele deasupra ochilor inchisi, iar coatele rezemati-le pe o masa. Repetati aceasta operatiune de doua trei ori pe zi timp de cinci minute. Intunericul si caldura palmelor odihnesc ochii

Dimineata, tinand ochii inchisi, stropiti-i de douazeci de ori cu apa calda, iar seara cu apa rece. Acest exercitiu imbunatateste circulatia.

Tineti cu o mana un creion foarte aproape de ochi, iar cu cealalta mana un alt creion la lungimea bratului. Concentrati-va asupra unuia, apoi asupra celuilalt. Repetati acest exercitiu timp de cateva minute, de doua ori pe zi, deoarece imbunatateste puterea de concentrare.

Cu picioarele departate la nivelul umerilor, fixati cu privirea un obiect si uitati-va la el in timp ce leganati corpul dintr-o parte intr-alta. Repetati acest exercitiu de 50 de ori. Relaxeaza ochii

Tags: ,
Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. O prostie. Un articol pentru lenesi. Ca sa aiba un motiv pentru a nu citi sau pentru a nu lucra la computer.
    Am citit mii de carti. Lucrez la calculator cu ecran (ca am lucrat si la cele cu consola) de peste 30 de ani. Am ochelari ca toti cei de varsta mea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *